Au fost identificate două schimbări ale comportamentului ce duc la o îmbunătăţire remarcabilă a sănătăţii

Pentru a fi sănătoşi nu este nevoie să ne schimbăm întreg stilul de viaţă. Un studiu recent a identificat două schimbări ale comportamentului ce au un efect de domino asupra celorlalte obiceiuri, aducând beneficii extraordinare în ceea ce priveşte sănătatea.

Cercetătorii de la Şcoala de Medicină Feinberg din cadrul Universităţii Northwestern au studiat mai multe metode prin care oamenii pot fi convinşi să renunţe la obiceiurile nesănătoase, precum consumul excesiv de grăsimi saturate, consumul redus de fructe şi legume, sedentarismul şi lipsa activităţii fizice.

Oamenii de ştiinţă au descoperit că nu este nevoie ca oamenii să încerce să renunţe la toate cele 4 obiceiuri nesănătoase în acelaşi timp. Specialiştii au observat că modificarea a doar două dintre acestea – reducerea timpului petrecut în faţa televizorului şi consumul sporit de fructe şi legume – provoacă un efect de domino, ducând la un stil de viaţă mai sănătos în general.

„Prin efectuarea a doar două schimbări de stil de viaţă s-a putut observa un efect extraordinar, acesta fiind obţinut fără ca oamenii să se simtă copleşiţi”, a declarat Bonnie Spring, conducătoarea studiului şi totodată profesor de medicină preventivă în cadrul Universităţii Northwestern.

„Mulţi oameni prezintă foarte multe obiceiuri de viaţă nesănătoase, ce îi predispun la boli cardiace şi la cancer. De multe ori, doctorilor şi pacienţilor le este greu să aleagă un punct de start pentru schimbarea acestor obiceiuri nesănătoase. Studiul nostru simplifică această problemă”, a adăugat Spring.

„Creşterea numărului de fructe şi legume din dieta pacienţilor a avut un efect pozitiv, crescând încrederea în sine a participanţilor la studiu. Odată ce au reuşit să efectueze această schimbare, aceştia s-au simţit mai încrezători în forţele proprii şi în capacitatea de a obţine şi celelalte schimbări sănătoase”, a explicat Spring.

Autorii studiului au spus că reducerea timpului petrecut de participanţi în faţa televizorului a avut un efect extraordinar de pozitiv asupra dietei acestora. Motivul identificat de cercetători este „gruparea de comportamente” – atunci când petrecem timp pe canapea privind televizorul înseamnă că nu facem sport, probabil mâncăm junk food fără să ne gândim şi privim în acelaşi timp reclame la alte mâncăruri nesănătoase.

„Credem că obiceiurile ce influenţează sănătatea sunt corelate – tind fie să se complementeze, fie să se înlocuiască unul pe celălalt. Aşadar, prin reducerea timpului petrecut în faţa televizorului a fost eliminat mecanismul de declanşare a altor obiceiuri nesănătoase, precum consumul de mâncare nesănătoasă în timpul şederii pe canapea”, a declarat profesorul Spring.

Studiul a fost publicat în jurnalul ştiinţific Archives of Internal Medicine.

Ce şi cum să mănânci ca să întârzii îmbătrânirea

Consumul de ciocolată poate fi o metodă de a încetini procesul de îmbătrânire, susţin oamenii de ştiinţă din Marea Britanie. Dar nu orice fel de ciocolată...

Specialiştii în biotehnologie din Cambridge au creat o tehnologie care transformă ciocolata într-un tratament anti-îmbătrânire. Adăugându-i un ingredient numit Coco-Lycosome, specialiştii au posibilitatea de a ajuta corpul uman să absoarbă de 20 de ori mai multe molecule de flavanol din ciocolată, un compus care ajută la îmbunătăţirea procesului de oxigenare a pielii şi implicit la încetinirea fenomenului de îmbătrânire.

Specialiştii susţin că adăugarea acestui ingredient face ca o porţie mică de ciocolată să îi permită corpului să absoarbă aceeaşi cantitate de flavanol cât i-ar fi furnizat două batoane de ciocolată.

"Consumul a două batoane de ciocolată pe zi pare o sarcină uşoară, dar nu toată lumea poate să mănânce atât de multă ciocolată. Acum, toţi putem beneficia de valorile intrinseci ale flavonoidelor din cacao, fără a ne compromite sănătatea sau a ne schimba obiceiurile", a declarat dr. Ivan Petyaev.

Ingredientul suplimentar nu modifică gustul sau textura ciocolatei şi deja este gata pentru a fi comercializat.

Orla Hugeniot, de la Nutrition Australia, susţine însă că oamenii ar trebui să obţină flavonoidele din mai multe surse alimentare. "Am prefera ca oamenii să îşi procure necesarul de flavonoide din alte alimente, precum fructele şi legumele, deoarece acestea conţin şi alte elemente nutritive importante şi chiar esenţiale pentru sănătate. Ciocolata are o concentraţie ridicată de grăsimi saturate şi zahăr, ingrediente care ar trebui consumate cu moderaţie, mai ales acum, când există o adevărată epidemie de obezitate", a declarat aceasta.

Adevărul despre OZN-uri este undeva în Marea Baltică?


În decursul verii trecute, cu ocazia unor scufundări în apele Mării Baltice, o echipă de cercetători suedezi susţinea că a observat pe fundul mării un OZN în lungime de circa 60 metri. Pentru a lămuri misterul - denumit în limbaj de specialitate ”The Baltic Anomaly” -, o echipă de ingineri oceanografi şi scafandri de mare adâncime va explora locul respectiv timp de 6-10 zile. Cercetările vor fi demarate începând cu data de 1 iunie, anul curent.

"Nu ştim dacă avem de-a face cu un straniu fenomen natural sau cu unul dintre celebrele Obiecte Zburătoare Neidentificate. L-am observat prin intermediul sonarului în momentul în care căutam epava unei nave scufundate în decursul primului Război Mondial. Brusc, am văzut un obiect circular pe monitoare.", declară Peter Lindberg, căpitanul navei de cercetări Ocean Explorer.

Descoperirea a făcut ceva vâlvă la vremea ei, ştirea fiind preluată de mass media, presa ştiinţiifică şi blogosfera de profil. Mulţi specialişti au speculat că obiectul respectiv ar putea fi un OZN căzut în Marea Baltică.
"Îl vom căuta şi studia cu ajutorul tehnologiilor moderne de identificare a obiectelor scufundate. Ne vom folosi de un sonar avansat pentru a obţine imagini tridimensionale ale stratului bentonic. Vom trimite şi echipe de scufundători de mare adâncime, precum şi un robot subacvatic care are ataşată o cameră video. Vom preleva mostre din stratul de nisip pentru a măsura nivelul toxicităţii şi radioactivităţii din zonă", afirmă în continuare căpitanul Lindberg.

Între timp, supoziiţiile pe marginea straniului obiect se înmulţesc, unii specialişti susţinând că pot fi resturi dintr-un meteorit, sau o sursă de gaze naturale, sau chiar epava unei nave ruseşti din secolul al XIX-lea.

Echipajul navei Ocean Explorer include un număr de 13 specialişti, un expert în sonarele de mare adâncime şi o echipă a unei televiziuni suedeze.

Conform declaraţiilor căpitanului Lindberg, expediţia este sponsorizată de câţiva investitori particulari şi se află în negocieri cu cei de la Microsoft pentru eventuala transmisie live pe Internet a evenimentului.

Poate fi reînviată limba vorbită de Iisus?

Două sate din comunitatea creştină din Israel încearcă să reînvie limba vorbită de Iisus Hristos, la multe secole după ce aceasta a dispărut în cea mai mare parte a Orientului Mijlociu.

Proiectul ambiţios a primit şi un mic ajutor tehnologic. Este vorba despre un canal de televizune din Suedia, menţinut de comunităţi de imigranţi vorbitori ai limbii antice şi în cadrul căruia sunt prezentate programe în limba aramaică.

Într-un sat mic din Palestina, numit Beit Jala, din apropierea Bethleemului, o comunitate vârstnică, vorbitoare de limba aramaică, înceracă să le insufle nepoţilor pasiunea pentru "limba sfântă". În satul arabo-israelian Jish, din apropierea dealurilor Galileei, copiii din şcoala primară învaţă limba aramaică. Mare parte dintre copii aparţin comunităţii creştine maronite. În Biserica Maronită, liturghia încă se ţine în limba aramaică, însă puţini sunt aceia care mai înţeleg rugăciunile.

Dialectul utilizat în cele două sate, Jish şi Beit Jala, este numit "siriac" şi a fost utilizat de strămoşii lor creştini. Steven Fassberg, un expert în studierea limbii aramaice, de Universitatea Ebraică din Jerusalim, susţine că dialectul siriac ar fi foarte asemănător cu cel pe care Iisus l-a învăţat în Galileea.

Acum, în Jish, aproape 80 de copii din clasele I-V învaţă voluntar aramaica de două ori pe săptămână, iar Ministerul Educaţiei din Israel a alocat fonduri pentru ca aceste cursuri să se poată desfăşura până la finalul clasei a VIII-a.

În urmă cu câţiva ani, mai mulţi rezidenţi din Jish au făcut lobby pentru a se permite studierea limbii aramaice, dar ideea a întâmpinat rezistenţă, căci musulmanii din localitate au considerat proiectul drept o încercare de a atrage copiii spre creştinism. Pe de altă parte, unii creştini au obiectat spunând că proiectul i-ar lipsi de identitatea lor arabă. Problema este foarte sensibilă pentru mulţi arabi musulmani şi creştini din israel, care preferă să fie identificaţi după etnie şi nu după religie.

Cu toate acestea, directorul şcolii din Jish a iniţiat proiectul de predare a limbii aramaice şi, astfel, unitatea de învăţământ a reuşit să devină prima şcoală publică din Israel în care se predă aramaica. Eforturile celor de aici sunt reflectate în şcoala Mar Afram din Beit Jala, condusă de Biserica Ortodoxă Siriană. Aici, preoţii i-au învăţat limba aramaică pe cei 320 de elevi pe care i-au avut în ultimii cinci ani. Preoţii spun că principalul avantaj adus de învăţarea acestei limbi este acela că, prin acest proces, copiii vor învăţa să îşi aprecieze originile.

Ambele şcoli au fost inspirate şi au primit asistenţă din partea celor trei comunităţi aramaice refugiate în Suedia. Aceste comunităţi sunt formate din descendenţi ai unor locuitori din Orientul Mijlociu, oameni care au dorit să păstreze vie limba lor. Acum ei publică un ziar numit "Bahro Suryoyo", pamflete şi cărţi pentru copii, menţinând totodată postul de televiziune "Soryoyosat".

De asemenea, în divizia suedeză există o echipă aramaică de fotbal numită "Syrianska FC".

Pentru mulţi maroniţi şi mulţi creştini de religie ortodoxă siriană din Ţara Sfântă, televiziunea specializată din Suedia a reprezentat prima sursă din care au auzit limba aramaică.

Robotul-şarpe explorează, operează şi salvează

Imaginaţi-vă un robot cu aspectul unui şarpe, de dimensiuni mici, care se deplasează prin corpul uman pentru a-i ajuta pe doctori să identifice boli şi să realizeze operaţii chirurgicale. Deşi seamănă cu o scenă dintr-o povestire ştiinţifico-fantastică, oamenii de ştiinţă şi medicii folosesc deja un astfel de instrument pentru a realiza operaţii pe inimă sau pentru a înlătura cancerul de prostată.

Robotul-şarpe transportă cu el mici camere de luat vederi, foarfece şi forcepsuri, iar oamenii de ştiinţă continuă să lucreze la crearea unor senzori avansaţi. Pentru moment, mecanismul este alimentat de cabluri controlate de specialişti, dar oamenii de ştiinţă spun că, în viitor, roboţii vor avea capacitatea de a ajunge la ţintă fără ajutor uman.

Deşi doctorii susţin că robotul-şarpe este un instrument des folosit în operaţii chirurgicale şi că acesta le oferă o nouă perspectivă asupra problemei, oamenii de ştiinţă recunosc că roboţii de acest tip nu vor deveni autonomi prea curând.

Acum, Howie Choset de la Universitatea Carnegie Mellon din Pittsburgh a creat un robot-şarpe mai flexibil şi mai mic decât modelele anterioare. Mărimea roboţilor chirurgicali le permite chirurgilor să opereze fără a produce leziuni majore în corp, ajutând pacienţii să se vindece rapid. În loc de a deschide întreg pieptul pacientului pentru a opera pe cord, este de ajuns o mică incizie prin care robotul să ajungă la inimă.

Dr. Ashutosh Tewari, de la Centrul Medical al Universităţii Cornell, a utilizat instrumente robotice pentru a realiza mii de operaţii de prostată. Specialistul susţine că precizia robotului este vitală nu doar pentru înlăturarea celulelor canceroase, ci şi pentru a observa nervii care nu trebuie atinşi. Tewari s-a declarat foarte mulţumit de performanţa roboţilor, care pe măsură ce devin tot mai mici, capătă mai mulţi senzori.

Choset a construit şi roboţi mai mari, concepuţi pentru fi utilizaţi în misiunile de salvare sau explorare. Roboţii-şarpe, construiţi de el, au capacitatea de a urca pe stâlpi sau în copaci pentru a înregistra peisajul de la înălţime.

"Am trimis roboţi-şarpe în peşterile de pe coasta Mării Roşii pentru a căuta dovezi cu privire la vechile nave egiptene. Pentru mine, arheologia este un fel de acţiune de căutare şi salvare, doar că toată lumea care trebuie salvată a murit acum 5000 de ani", a declarat Choset.

Un alt expert de la Carnegie Mellon subliniază faptul că există un decalaj enorm între oameni şi chiar şi cei mai high-tech roboţi. Manuela Velosa a remarcat că roboţii au fost construiţi pentru a excela la una sau două activităţi, neavând capacitatea de a a executa o varietate de sarcini, aşa cum fac oamenii.

Velosa a construit atât roboţi care cer ajutorul oamenilor atunci când se află în impas, cât şi echipe de roboţi care joacă fotbal unii împotriva altora. Uneori, a spus cercetătoarea, roboţii reuşesc să o surprindă. În timpul unui joc împotriva unei alte universităţii, echipa Carnegie Mellon a marcat un gol special. Acest proces a trimis un semnal pozitiv către computerul robotului, conceput pentru a recompensa succesul şi a descuraja eşecul în joc. Când jocul s-a reluat, roboţii lui Velosa au înscris din nou, ca urmare a faptului că ei singuri au reuşit să identifice un defect de programare la cealaltă echipă.

"Deşi erau programaţi de mine, mi-au dat impresia că învăţaseră să găsească slăbiciunea adversarilor. Cred că suntem foarte aproape de crearea roboţilor capabili să coexiste cu oamenii", a declarat cercetătoarea.

Vieţii i-au trebuit 10 milioane de ani pentru a-şi reveni după Marea Extincţie

O nouă cercetare a relevat că Pământului i-au trebuit aproximativ 10 milioane de ani pentru a-şi reveni după cea mai dramatică dispariţie în masă din toate timpurile - Marea Extincţie din Permian.

Acum 250 de milioane de ani, viaţa de pe Terra a fost distrusă aproape în întregime. Doar 10% dintre plantele şi animalele lumii au reuşit să supravieţuiască.

De-a lungul timpului, oamenii de ştiinţă au elaborat multe teorii cu privire la modul în care fauna şi flora a reuşit să îşi revină. Dovezi recente, semnalate de dr. Zhong-Qiang Chen, de la Universitatea de Geoştiinţă din Wuhan, China, şi profesorul Michael Benton de la Universitatea Bristol, Marea Britanie, vin să demonstreze că recuperarea din perioada de criza a durat aproximativ 10 milioane de ani.

Conform specialiştilor, au existat două motive care au cauzat întârzierea: intensitatea crizei şi condiţiile dificile de pe Pământ. Marea Extincţie din Permian, de departe cea mai dramatică criză biologică care a afectat viaţa de pe Terra, a fost declanşată de o serie de şocuri de mediu precum încălzirea globală, ploi acide, acidificarea oceanelor şi anoxia apelor, procese destul de puternice pentru a provoca dispariţia a 90% dintre vieţuitoare.

Cercetarea actuală scoate la iveală faptul că aceste condiţii sumbre au continuat să se manifeste timp de 5-6 milioane de ani, după criza efectivă. Cu toate acestea, unele specii de animale şi-au revenit rapid, însă revenirea lor nu a fost destul de puternică pentru a forma din nou ecosisteme stabile.

"Viaţa părea să revină la normal, când o altă criză îşi făcea apariţia. Crizele de carbon s-au repetat de multe ori, până când condiţiile au început să reintre în normalitate, peste vreo 5 milioane de ani", a explicat profesorul Benton.

În cele din urmă, după ce situaţia de criză s-a diminuat, au început să apară ecosisteme mai complexe. În mare, grupuri precum crabii şi homarii, precum şi primele şi reptile marine, au stat la baza viitoarelor ecosisteme oceanice moderne.

"Cel mai adesea vedem extincţiile în masă ca pe un fenomen cu totul negativ, dar în acest caz viaţa şi-a revenit, chiar dacă i-au trebuit milioane de ani. Evenimentul a restabilit evoluţia" a încheiat profesorul Benton.

Setea de petrol, vinovată de moartea misterioasă a aproape 1.000 de delfini?

Aproximativ 900 de delfini au fost descoperiţi morţi de curând pe plajele din nordul Republicii Peru. Deşi oficialii guvernamentali neagă această variantă, un veterinar marin şi totodată expert conservaţionist afirmă că a identificat cauza morţii delfinilor: testele seismice efectuate în largul oceanului pentru identificarea depozitelor de petrol.

Carlos Yaipen-Llanos, preşedintele organizaţiei Orca Peru, a declarat într-un interviu că necropsiile efectuate alături de colegii săi în cadrul a 3 expediţii separate au arătat că delfinii examinaţi sângerau în zona urechii medii, prezentând totodată fracturi în acea zonă. De asemenea, aceştia aveau gaze în organele interne şi sufereau de enfizem pulmonar acut, toate aceste simptome indicând moartea prin boala de decompresie.

„Aceste animale au murit în urma bolii de decompresie, provocată de o traumă acustică”, a declarat expertul.

Concluzia specialistului contrazice rezultatele obţinute de investigaţia oficială a guvernului, care a exclus testările seismice drept posibile cauze, indicând o boală necunoscută ca sursă a morţilor.

Dr. Yaipen-Llanos afirmă că echipa sa a efectuat necropsii asupra a 30 de delfini, examinând toate organele acestora. În schimb, oamenii de ştiinţă din echipa de investigaţie a guvernului au investigat doar 2 delfini, analizând 3 organe ale fiecăruia, a declarat doctorul.

Dr. Yaipen-Llanos afirmă că în cadrul fiecărei expediţii au descoperit animale care tocmai muriseră, ceea ce indică „existenţa unei surse puternice de sunet care a continuat să existe în ocean; nu este vorba de un singur eveniment sonor”.

Guvernul peruan insistă că nu au fost efectuate testări seismice în zonele în care delfinii au murit, însă un pescar din zonă a declarat într-un interviu că astfel de testări aveau loc în acea zonă în momentul în care delfinii au început să moară. El Comercio, cel mai mare ziar din Peru, a relatat că Marina Peruviană a permis companiilor petroliere să efectueze testări seismice începând cu luna noiembrie, cu puţin înainte ca primii delfini morţi să fie găsiţi pe plaje.

„Mă aşteptam să descoper o infecţie virală, dar nu am descoperit niciun semn clinic care să indice aşa ceva. Toate animalele aveau fracturi în urechea medie, iar organele interne erau distruse de bule de aer”, a declarat Dr. Yaipen-Llanos. Boala de decompresie a fost studiată în detaliu în cazul oamenilor, petrecându-se atunci când un scufundător iese la suprafaţă foarte repede, iar azotul pe care acesta l-a absorbit din tubul cu aer comprimat forţează formarea unor bule în vene şi ţesuturi. Această boală poate fi letală.

Oamenii de ştiinţă credeau în trecut că mamiferele marine, precum balenele şi delfinii, sunt relativ imune la boala de decompresie. Un studiu recent a infirmat această teorie, cercetătorii detectând decese în rândul mamiferelor marine provocate de boala de decompresie, mai ales „în urma activităţilor antropogene, precum testările seismice sau folosirea sonarelor militare”.

Michael Moore, veterinar şi expert în biologie mamiferelor marine în cadrul Woods Hole Oceanographic Institution, afirmă că testările seismice ar fi putut provoca un şoc delfinilor, făcând ca particulele de azot din corp să părăsească sângele şi să pătrundă în organe, provocând bulele observate în cadrul necropsiilor.

De ce e bine să fii „frate cu natura”?

După ce au observat că o plimbare în natură îl ajută pe om să “îşi reîncarce bateriile”, cercetătorii au încercat să afle care este secretul din spatele acestui fenomen.

De-a lungul timpului, au existat mai multe teorii care susţineau că, de fapt, cheia fenomenului este fie aerul curat, fie liniştea. Acum, însă, un nou studiu vine să susţină că principalul beneficiu rezultă din modul în care arborii, păsările şi apusul ne influenţează, fără a ne atrage atenţia.

Studiul a fost elaborat pe voluntari care sufereau de depresie şi care au fost trimişi să facă fie o plimbare într-un parc împădurit, fie o plimbare prin oraş. Rezultatele au arătat că cei care s-au plimbat prin parc şi-au îmbunătăţit abilităţile cognitive. Spre deosebire de cei care s-au plimbat prin oraş, voluntarii care s-au bucurat de peisajul împădurit şi-au putut aminti o serie de nume şi au reuşit să le redea în ordine inversă.

Explicaţia, spune Marc Berman, autorul studiului, stă în distincţia dintre tipurile de atenţie: voluntară, în care ne concentrăm conştient pe ceva şi involuntară, în care ceva ne captează atenţia.

Capacitatea de a direcţiona atenţia voluntară este esenţială în viaţa de zi cu zi, dar este uşor obositoare. De aceea, specialiştii cred că plimbarea în parc reprezintă o pauză pentru atenţia voluntară, moment în care mintea are o şansă de a rătăci fără ţintă. În aceste condiţii, atenţia ne este captată involuntar de unele evenimente sau obiecte din împrejurimi.

În zonele înverzite suntem departe de zgomotele urbane, este mai puţin aglomerat, iar peisajul este mai interesant şi captează mai uşor atenţia. În contrast, zonele urbane sunt aglomerate, zgomotoase şi ne forţează să ne folosim neîncetat atenţia voluntară .

Dr. Berman recunoaşte că studiile au demonstrat faptul că o simplă fereastră spre o grădină înverzită sau chiar unele imagini cu peisaje înverzite ajută la relaxare prin utilizarea mai puţin intensă a atenţiei voluntare, însă susţine că mediul fizic joacă cel mai important rol.

Unul dintre cele mai important elemente este aerul. Poluarea din aer poate cauza probleme pulmonare sau cardiace, ceea ce, prin expunerea cronică, accelerează declinul cognitiv. Un alt element, propus de cercetătorii niponi, ar fi emisia de uleiuri esenţiale provenite din arbori. O serie de studii au scos la iveală faptul ca mersul pe jos timp de două ore într-o pădure îmbunătăţeşte funcţia sistemului imunitar, reduce nivelul de hormoni de stres şi scade tensiunea arterială, în comparaţie cu plimbări similare prin centrul oraşului Tokyo.

Totuşi, faptul că pozele care ilustrează imagini din natură pot produce beneficii cognitive sugerează că cel puţin o parte din efect este mediat de ceea ce vedem. O ipoteză simplă ar fi aceea că verdele, conţinut de majoritatea peisajelor, are un rol esenţial în relaxare. O altă ipoteză se referă la existenţa unor modele fractale în cadrul peisajelor naturale (o clasificare matematică care descrie formele complexe ale creaţiilor naturale precum liniile de coastă, lanţurile de munţi şi buchetele de broccoli) decât cele simple, cu linii drepte, caracteristice mediului urban.

Inegalitatea socială exista încă din Epoca Pietrei

Mult discutata inegalitate socială nu este deloc un fenomen nou la scara istoriei. Un studiu recent întreprins de cercetătorii din cadrul Universităţii din Bristol a descoperit dovezi clare ale diferenţelor între clase încă din Neolitic, în urmă cu peste 7.000 de ani.

După cercetarea detaliată a peste 300 de schelete din situri arheologice de pe întreg teritoriul european, oamenii de ştiinţă au descoperit indicii privind accesul unor membri ai societăţilor umane de atunci la terenurile cele mai bune.

Analizarea cu izotopi de stronţiu a scheletelor indică faptul că bărbaţii îngropaţi alături de unelte de piatră folosite la tăierea şi fasonarea lemnului au o prezenţă a izotopilor mult mai puţin varaibilă comparativ cu bărbaţii îngropaţi fără astfel de unelte.

Situaţia sugerează că persoanele îngropate alături de uneltele caracteristice aveau acces la terenuri mai apropiate şi probabil mai bune decât cei îngropaţi fără unelte.

"Bărbaţii îngropaţi cu unelte de piatră s-au hrănit cu plante crescute pe soluri de loess, iar aceste terenuri fertile şi productive erau căutate de către primii agricultori din Neolitic.", susţine Alex Bentley, profesor de arheologie şi antropologie în cadrul Universităţii din Bristol.

Cercetările au mai descoperit un fapt interesant: se pare că femeile din Neolitic proveneau din zone depărtate de cele în care au fost îngropate. Acest fapt este un indiciu clar al sistemului social patrilocal - sistem în care femeile se deplasează din locul de origine, atunci când se căsătoresc, pentru a trăi în locurile unde trăiau deja soţii lor.

"Se pare că în perioada neolitică au apărut primele concepte de proprietate privată în Europa, iar din acel moment, bogăţia şi inegalitatea socială au luat naştere. Evident, de-a lungul Antichităţii, Evului Mediu şi Erei Industriale, inegalitatea bazată pe bogăţia materială a luat amploare, dar începuturile au fost făcute atunci, în Epoca Pietrei".

Două suplimente nutritive ar putea preveni decesul cardiovascular

Două preparate care pot fi comercializate fără reţetă ar putea ajuta la înjumătăţirea riscului de deces survenit în urma bolilor de inimă, susţine un nou studiu.

Oamenii de ştiinţă de la Universitatea Linkoping şi Institutul Karolinska din Suedia au descoperit că o combinaţie de seleniu şi coenzima Q10 reduce riscul de deces cardiovascular în rândul persoanelor în vârstă. Mai mult, în urma testelor s-a constat că această combinaţie îmbunătăţeşte funcţionarea inimii.

Studiul, condus de Urban Alehagen, a fost realizat pe un eşantion de 443 femei şi bărbaţi clinic sănătoşi, cu vârste cuprinse între 70 şi 88 de ani. Pe o perioadă de 48 de luni, unii pacienţi au primit o doză zilnică de 200 mg coenzima Q10 şi 200 µg de seleniu provenit din culturi de drojdii, iar alţii au urmat un tratament placebo. La finalul studiului, s-a observat că doar 5,9% din cei care au urmat tratamentul cu seleniu şi coenzima Q10 au decedat din cauza bolilor de inimă, comparativ cu 12,9% dintre cei ce au făcut parte din grupul placebo.

De asemenea, s-a constat că pacienţii care au fost trataţi cu suplimente aveau un nivel mai scăzut de N-terminal proBNP, un marker biochimic care arată dacă inima funcţionează sub tensiune crescută. În plus, în urma informaţiilor prelevate din ecografii s-a remarcat faptul că participanţii la studiu care au primit cele două suplimente prezentau o îmbunătăţire semnificativă a funcţiilor cardiace.

"Acest studiu investighează pentru prima dată relaţia dintre combinaţia de seleniu şi coenzima Q10 şi utilizarea lor în scop terapeutic, împotriva bolilor de inimă. Cercetarea noastră ar putea constitui o bază pentru următoarele studii asupra seleniului şi a coenzimei Q10 sau chiar a altor suplimente de acest gen", a declarat dr. Alehagen.

Seleniul este un micronutrient esenţial, despre care până acum se ştia că are capacitatea de a creşte rezistenţa la gripă, de a spori fertilitatea şi longevitatea şi de a lupta împotriva cancerului. El se găseşte în nucile de Brazilia, ouă, rinichi, pâine, peşte, crustacee şi moluşte.

Coenzima Q10 joacă un rol esenţial în producerea energiei la nivelul mitocondriilor, acele "centrale electrice" ale celulelor din corpul uman. Acest compus a fost studiat pentru rolul său în domeniul sănătăţii cognitive şi a sănătăţii inimii, fiind cunoscut pentru proprietăţile anti-îmbătrânire.

Înainte ca un astfel de tratament să fie recomandat pacienţilor care suferă de boli de inimă, combinaţia de seleniu şi coenzima Q10 va trebui să fie testată în studii mai ample.

Ipoteză-şoc: la marginea Sistemului Solar se află o planetă de 4 ori cât Terra!

O planetă de 4 ori mai mare decât Pământul s-ar putea afla la marginea sistemului nostru solar, dincolo de Pluto, conform unor cercetări recente. Aflată la o distanţă prea mare pentru a putea fi văzută de telescoapele terestre, planeta nevăzută ar putea avea efecte gravitaţionale asupra obiectelor de gheaţă aflate dincolo de Neptun, explicând misterioasele orbite ale acestor obiecte spaţiale.

Cercetătorul care a postulat existenţa acestei planete nevăzute este Rodney Gomes, un astronom de seamă din cadrul Observatorului Naţional al Braziliei, din Rio de Janeiro. Recent, Gomes a prezentat în cadrul unei întruniri a Societăţii Astronomice Americane o serie de simulări computerizate care sugerează existenţa acestei planete nevăzute.

Astronomii care au participat la prezentarea lui Gomes afirmă că argumentele acestuia sunt convingătoare, însă afirmă sunt necesare mai multe dovezi înainte ca planeta ipotetică să fie confirmată ca fiind reală.

De mai mulţi ani, astronomii au observat că o serie de corpuri spaţiale îngheţate ce se găsesc dincolo de orbita lui Neptun, incluzând planeta-pitic Sedna, deviază de la orbitele pe care ar trebui să le aibă în jurul Soarelui atunci când sunt luate în calcul toate obiectele cunoscute din Sistemul Solar. Sedna, de exemplu, are o orbită extrem de alungită în jurul Soarelui, formând un oval foarte lung. „Orbita lui Sedna este cu adevărat ciudată”, a declarat Mike Brown, astronom la Caltech şi totodată liderul echipei care a descoperit-o pe Sedna în 2003.

Atunci când Gomes a calculat orbitele acestor obiecte, adăugând atracţia gravitaţională a unei planete masive aflate la marginea sistemului solar, orbita lui Sedna şi cele ale celorlalte obiecte ciudate se potriveau cu cele observate în realitate. Planeta nevăzută s-ar situa prea departe pentru a influenţa în mod perceptibil orbita Pământului şi a celorlalte planete apropiate de Soare, dar ar fi suficient de aproape de acele obiecte pentru a le influenţa.

Mai multe tipuri de planete ar putea provoca anomaliile explicate de calculele lui Gomes. Spre exemplu, o planetă de dimensiunile lui Neptun (aproximativ de 4 ori mai mare decât Terra) ce orbitează la 225 de miliarde de kilometri de Soare ar putea influenţa obiectele bizare în modul observat de astronomi.

În ceea ce priveşte originea planetei misterioase, Gomes afirmă că aceasta ar fi putut „lua naştere” într-un sistem solar îndepărtat, fiind apoi „capturată” de gravitaţia Soarelui nostru.

Colegii lui Gomes sunt convinşi de acurateţea calculelor sale. „Gomes este foarte bun. E greu de crezut că a greşit în calculele sale”, a comentat Hal Levison, cercetător în cadrul Southwest Research Institute din Boulder, Colorado.

Nu ar fi prima dată când o planetă este descoperită ca urmare a efectelor pe care atracţia sa gravitaţională o are asupra altor corpuri cereşti. Existenţa lui Neptun a fost postulată la începutul secolului al 19-lea, cu mult înainte să fie observată cu ajutorul unui telescop în 1846, deoarece afecta orbita lui Uranus.

Acum, cercetătorii lucrează din greu să confirme existenţa planetei misterioase sau să găsească o altă explicaţie pentru orbitele bizare ale corpurilor cereşti îndepărtate. „Singura metodă prin care putem demonstra existenţa acestei planete este prin a o vedea”, a concluzionat Mike Brown.

O „băutură spaţială” concepută de NASA are efecte miraculoase

Specialiştii NASA au conceput o „băutură spaţială” ce are ca scop protejarea astronauţilor de radiaţiile din spaţiu. În timpul testelor, cercetătorii au descoperit că substanţa are efecte secundare miraculoase asupra ridurilor şi a petelor de pe piele provocate de radiaţiile ultraviolete.

Cercetătorii de la Universitatea Utah au descoperit că băutura cunoscută sub numele de AS10 aduce aceste beneficii incredibile în cadrul unui test efectuat pe 180 de participanţi cu afecţiuni ale pielii.

După doar patru luni de tratament cu două porţii zilnice din această băutură, petele de pe piele provocate de radiaţiile UV s-au redus cu 30%, iar ridurile cu 17%.

Băutura este realizată prin combinarea mai multor fructe exotice, printre care açaí, acerola, cactusul opuntia, struguri, ceai verde, rodie, Myrica rubra şi cupuaçu.

Ingredientele oferă cumulat o cantitate ridicată de vitamine şi fitochemicale care blochează efectele nocive ale radiaţiilor, explică cercetătorii. De asemenea, cantitatea mare de antioxidanţi blochează acţiunea radicalilor liberi ce afectează celulele pielii.

„Pielea este primul ţesut al corpului ce este expus la radiaţiile ultraviolete şi ştim că este sensibil la stresul oxidativ”, a explicat Dr. Aaron Barson, specialist în nutriţie în cadrul Universităţii Utah.

„Studiul nostru arată AS10 oferă beneficii extraordinare prin reducerea acestui stres. Efectele stresului oxidativ asupra pielii pot fi modificate rapid, iar pielea se poate vindeca singură cu ajutorul acestei băuturi”, a explicat Barson.

Dr. Sam Bunting, specialist în dermatologie, a efectuat o analiză digitală a pielii participantelor la studiu, confirmând efectele dramatice ale băuturii.


Imagini uluitoare surprinse de pe Staţia Spaţială Internaţională

Astronauţii ce orbitează Terra de la o înălţime de 386 de kilometri faţă de nivelul solului au şansa unui spectacol unic. Graţie fotografiilor realizate de Don Pettit, unul dintre membrii echipajului SSI, oamenii de pe Terra pot fi la rândul lor martorii acestor peisaje unicat.

Inginerul de zbor Don Pettit a folosit tehnica expunerii pe perioade îndelungate, de 10-15 minute, pentru a obţine imagini de tip „star trail”, în care stelele şi luminile de pe Terra lasă „urme”. Efectul obţinut este unul spectaculos, similar celuia imaginat în filmele SF în momentul călătoriilor intergalactice.

Deoarece majoritatea camerelor digitale moderne nu permit o expunere mai lungă de 30 de secunde, astronautul a folosit 46 de imagini pe care le-a combinat cu ajutorul unui software, rezultând o expunere mai îndelungată.

Pettit este unul dintre cei 6 astronauţi ce locuiesc în această perioadă în Staţia Spaţială Internaţională, alături de Joe Acaba (NASA), Andre Kuipers (Europa) şi cosmonauţii Oleg Kononenko, Gennadi Padalka şi Serghei Revin.

Iată alte câteva imagini realizate de Pettit folosind aceeaşi tehnică:

Călătoreşte în Europa aşa cum o făceau romanii, graţie unei invenţii extraordinare!

Cercetătorii de la Universitatea Stanford au conceput echivalentul „Google Maps” pentru Imperiul Roman, oferind oricui posibilitatea de a planifica drumeţii în lumea romană, aşa cum ar fi făcut-o locuitorii Europei anului 200 e.n.

Proiectul intitulat ORBIS: The Stanford Geospatial Network Model of the Roman World permite oricui să exploreze giganticul Imperiu Roman, ce se întindea pe trei continente şi acoperea 1/9 din întreaga suprafaţă a planetei. Întregul imperiu poate fi explorat cu ajutorul diferitor metode de transport, de la călătoria pe măgari, pe cal, în marş militar sau pe rute maritime.

Sistemul conceput de specialiştii Stanford iau în calcul condiţiile existente în jurul anului 200, distanţele parcurse între cele 751 de situri şi 268 de porturi fiind influenţate inclusiv de anotimpul în care este întreprinsă călătoria, de vânturile care bat în fiecare lună şi chiar de înălţimea valurilor. Harta Imperiului include 900 de rute maritime, 28.271 km pe râuri şi canale navigabile şi drumuri totalizând 84.630 km.

Dacă doriţi să călătoriţi aşa cum o făceau romanii, puteţi accesa ORBIS aici.

Injecţia fără ac, inventată de specialiştii MIT

Cercetătorii de la Universitatea MIT lucrează la o tehnologie de injectare a substanţelor în corpul uman ce nu necesită folosirea unui ac. Astfel, în viitor, doctorii ar putea administra medicamente pacienţilor folosind un mic jet de înaltă presiune, ce pătrunde în piele fără a mai fi nevoie de ace.

Catherine Hogan, cercetător în cadrul MIT, afirmă că tehnologia concepută de specialiştii universităţii va fi o alternativă pentru persoanele cărora le este frică de ace şi pentru acelea ce sunt nevoite să se auto-injecteze des. „Credem că această tehnologie va ajuta persoanele care au anumite fobii în ceea ce priveşte acele”, a explicat Hogan.

Medicamentele pătrund în corp la o viteză similară cu cea a sunetului, de 340 de metri pe secundă. Noua invenţie poate fi folosită la viteze diferite, suportând de asemenea volume diferite. Noua invenţie a celor de la MIT foloseşte un jet cu un diametru similar cu cel al trompei unui ţânţar, pe care oamenii nu o simt atunci când acesta o introduce în piele.

Acum, cercetătorii de la MIT lucrează la o variantă a dispozitivului care să poată fi folosită şi cu medicamentele în formă de pudră, fludizându-le pentru a putea fi livrate în piele într-o formă asemănătoare unui lichid.

Iată cum funcţionează invenţia celor de la MIT:

EVENIMENT ISTORIC: Inginerii NASA au văzut lumină pe o planetă asemănătoare Terrei

Telescopul Spitzer a detectat în premieră o sursă de lumină care vine dinspre o planetă asemănătoare Terrei.

Planeta "55 Cancri e" se află la 41 de ani-lumină distanţă de Terra
Inginerii NASA au identificat în premieră lumină venind de la o planetă alcătuită din roci. Pentru astronomi este un eveniment istoric, iar performanţa a fost realizată cu ajutorul telescopului spaţial Spitzer.

Planeta în cauză este de două ori mai mare decât Terra şi se învârte în jurul unei stele aflate la 41 de ani-lumină de noi, scrie csmonitor.com.

Planeta "55 Cancri e" nu este însă una locuibilă, iar sursa de lumină este o reflecţie a stelei. Detectarea sursei de lumină a fost posibilă pentru că planeta orbitează în jurul stelei la o distanţă de 26 de ori mai mică decât cea dintre Mercur şi Soare. "55 Cancri e" e atât de apropiată de steaua sa încât un an pe această planetă durează doar 18 ore. Temperaturile pe suprafaţa planetei ajung până la 1.726 grade Celsius.

Primele raze de lumină provenind de la o exoplanetă au fost detectate în 2005, însă atunci a fost vorba de o planetă gazoasă. În cazul de faţă, este prima oară când astronomii au observat lumină venind de la o planetă alcătuită din roci, asemănătoare Terrei. Planetele gazoase reflectă lumina mai puternic decât cele solide. În cazul "55 Cancri e", norocul cercetătorilor NASA a fost distanţa mică la care aceasta orbitează în jurul stelei-mamă.

Pericolul din COVRIGII CALZI. Cum ne punem sănătatea în pericol în fiecare zi

Medicii vă sfătuiesc să vă feriţi de covrigii calzi, foarte bogaţi în calorii şi teribil de dăunători pancreasului.

Un covrig are între 250 şi 300 de calorii şi mai mult de 50 de grame de carbohidraţi.

"Au un indice glicemic foarte mare, ceea ce înseamnă că nivelul zahărului din sânge creşte rapid, după care începe să scadă la fel de repede. Aceste variaţii epuizează funcţia pancreasului şi cauzează rezistenţă la insulină, faza premergătoare diabetului. Descărcările mari de insulină fac ca aceste zaharuri să nu fie arse în totalitate şi să se transforme în celule adipoase sau colesterol. Iar dacă sunt calzi, covrigii irită stomacul".

5 CALITĂŢI mai puţin cunoscute ale APEI de PLOAIE

Apa de ploaie este strânsă de săteni pentru irigarea grădinii. Însă folosirea acestei ape la spălat rufe şi ca apă menajeră pentru WC te-ar putea ajuta să economiseşti ceva bani. Astfel, glumind puţin, evenimente meteo ca ploile torenţiale ţi-ar putea deveni chiar simpatice.

Folosim expresia "E apă de ploaie" atunci când ne referim la vorbe goale sau la un lucru fără valoare. Totuşi, apa de ploaie în sine nu este folosită la adevărata valoare în gospodăriile din România. Unde mai pui că apa de ploaie este şi recomandarea ecologiştilor, care militează pentru economisirea apei potabile.

- apa de ploaie protejează maşina de spălat, deoarece nu este apă dură;

- folosind apă de ploaie, putem economisi detergent. Cele mai multe dintre substanţele din detergent acţionează pentru dedurizarea apei, ori apa de ploaie nu este dură;

- apa de ploaie nu costă. O puteţi conduce cu ajutorul jgheaburilor şi burlanelor în rezervoare. Dacă o folosiţi repede, rezervoarele de apă de ploaie pot sta şi la suprafaţă. Dacă vreţi să o folosiţi o lungă perioadă de timp, recomandarea este să puneţi rezervoarele la întuneric, la o temperatură de 5-10 grade Celsius. Astfel, veţi preveni formarea algelor şi a altor vegetale;

- lipsa sărurilor minerale şi păstrarea la o temperatură de 5-10 grade împiedică dezvoltarea micro-organismelor;

- doar 4% din cantitatea de apă potabilă pe care o consumăm zilnic este folosită pentru băut sau gătit.

SMS-ul te face mai sincer

Oamenii sunt mai predispuşi să spună adevărul atunci când sunt întrebaţi printr-un mesaj text, a relevat un studiu făcut pe 600 de voluntari. Întrebaţi lucruri delicate prin sms, ei tind să nu exagereze răspunsurile şi nici să înfrumuseţeze adevărul.

Conform studiului, pentru că au mai mult timp de gândire atunci când sunt întrebaţi printr-un mesaj, oamenii ajung la concluzia că cel mai bine e să spună adevărul.
Informaţiile delicate pe care le împărtăşesc prin mesaje includ "cât de mult au băut în ultima seară" sau "cât de mult fac mişcare".

Deşi mai mult ca sigur poliţia nu va trece la interogatorii cu ajutorul telefonului mobil, mesajele text sunt o metodă bună de a afla adevărul din partea prietenilor.

"Rezultatele preliminare ale studiului sugerează că oamenii sunt mai predispuşi să dezvăluie informaţii sensibile prin mesaje text decât prin viu grai. E cam surprinzător pentru că mulţi oameni credeau că dacă scriu un mesaj informaţiile delicate scrise rămân ca o mărturie şi mai pregnantă a acestor lucruri", a spus Fred Conrad, un psiholog de la Universitatea Michigan.

Atunci când scriu un mesaj, oamenii nu mai rotunjesc cifrele în sus sau în jos, ci mai degrabă dau răspunsuri precise. "Credem că oamenii dau răspunsuri mai precise prin mesaje text pentru că nu au presiunea timpului şi se pot gândi cu exactitate la răspunsul corect. Ca rezultat, şi răspunsul vine mai greu prin mesaje text", a mai spus psihologul. La studiu au participat 600 de voluntari.

Trei miliardari au reconstruit arca lui Noe în China

Arca lui Noe, vasul care, potrivit scripturilor, ar fi fost construit în urmă cu zeci de mii de ani pentru a salva speciile, a existat doar în imaginaţia oamenilor interesaţi de misterele potopului biblic.

Un grup de trei arhitecţi au transformat scena biblică în realitate, prin proiectarea unei ambarcaţiuni-replică care măsoară aproape 140 de metri lungime şi 23 de metri lăţime, informează Daily Mail.

Creaţia fraţilor Thomas, Walter şi Raymond, cei trei miliardari care au reprodus vasul biblic, este amplasată într-un parc din Hong Kong.

Pentru a da o notă de autenticitate atracţiei turistice, cei trei fraţi au decorat ambarcaţiunea cu 67 de perechi de animale din fibră de sticlă aparţinând aceloraşi specii pe care Noe le-a salvat de pe uscat, la îndemnul Domnului.

Cu toate acestea, arhitecţii au dat şi o notă artistică de eleganţă ambarcaţiunii din China. Pentru ca aventura la bordul Arcei lui Noe să fie una memorabilă, vasul a fost dotat cu un restaurant exclusiv şi dormitoare de lux.

Scopul atracţiei turistice este acela de a promova pacea şi unitatea în rândul vizitatorilor, dar şi de a transmite lumii mesajul că indiferent de dificultăţile pe care le întâmpină, tot timpul există o scăpare, aşa cum a fost Arca lui Noe pentru omenire.

“De-a lungul vieţii, toţi trecem prin potop, prin necazuri, prin suferinţă. Poate că Arca îi va face pe oameni să se gândească la faptul că şi ei ar putea să scape de potop, asemenea lui Noe”, a spus managerul parcului din Hong Kong.

Bacteriile magnetice vor ajuta la crearea unei noi generaţii de computere

O echipă de cercetători de la Universitatea Leeds din Marea Britanie şi Universitatea de Agricultură şi Tehnologie din Tokyo, Japonia, a folosit microorganisme care consumă fier. Pe măsură ce ingerau fierul, bacteriile Magnetospirilllum magneticum formau, în interiorul lor, mici magneţi similari cu cei dintr-un hard drive de computer.

Cercetările ar putea duce la crearea unor hard discuri mult mai rapide. Pe măsură ce tehnologia evoluează, iar componentele computerelor devin din ce în ce mai mici, crearea electronicelor la scală nano devine dificilă.
Magnetospirilllum magneticum este un microorganism magnetic care, în general, trăieşte în medii acvatice, precum mlaştini sau lacuri, la adâncimi unde concentraţia de oxigen este scăzută. Acest gen de microorganisme înoată în sus şi în jos, urmând liniile câmpului magnetic. În căutarea zonelor în care există concentraţiile de oxigen preferate, bacteriile se aliniază cu câmpul magnetic precum acele de busolă. Atunci când bacteriile ingeră fier, proteinele din interiorul celulei interacţionează cu acesta şi produc cristale mici dintr-un mineral numit magnetită, cel mai magnetic mineral de pe Pământ.

După ce au studiat modul în care microbii adunau, formau şi poziţionau nano-magneţii în interiorul lor, cercetătorii au copiat metoda şi au aplicat-o în afara bacteriei, reuşind că "crească" magneţi care în viitor ar putea ajuta la crearea hard discurilor.

Pe lângă crearea magneţilor din microorganisme, până acum specialiştii au reuşit să realizeze fire electrice de mici dimensiuni din organisme vii. Ei au creat nano-tuburi din membrane celulare, crescute într-un mediu controlat cu ajutorul unei proteine umane prezente în moleculele lipidice umane. Astfel de tuburi ar putea fi utilizate în viitor drept fibre microscopice, din materiale biotehnologice, capabile să transfere informaţii (în mod similar cu celulele din corpul uman) într-un calculator.

"Aceste fibre biologice pot avea rezistenţă electrică şi pot transfera informaţii de la un set de celule dintr-un bio-computer spre toate celelalte celule", a explicat dr. Masayoshi Tanaka. Mai mult, filamentele biologice ar putea fi utilizate pentru operaţiile chirurgicale umane, având în vedere că ele s-au dovedit a fi biocompatibile.

Secretele fierbinţi ale apariţiei vieţii pe Terra

Oxigenul pe care noi îl inspirăm azi există pe Pământ ca urmare a unor schimbări de la nivelul magmei, schimbări intervenite acum 2,5 miliarde de ani, spun geologii.

În prezent oxigenul reprezintă 21% din aerul atmosferic, dar în prima jumătate a vieţii planetei, aerul nu conţinea oxigen, ceea ce înseamnă că, dacă oamenii s-ar putea întoarce în timp, acum 3 miliarde de ani, nu ar supravieţui fără un costum spaţial.

Surprinzător, microorganisme precum algele albastre-verzi, care produc oxigen prin fotosinteză, au existat cu câteva sute de milioane de ani înainte ca aerul să reuşească să se îmbogăţească în oxigen, în timpul perioadei numite Marea Oxidare.

Acum, un nou studiu, realizat pe baza a 70.000 de mostre de rocă din toată lumea, ar putea explica lunga întârziere a apariţiei oxigenului în atmosferă. Analiza rocilor a scos la iveală o schimbare dramatică a compoziţiei magmei la sfârşitul perioadei numite Archean, care s-a întins de acum 4 miliarde de ani până acum 2,5 miliarde de ani.

Descoperirea sugerează că, în acea perioadă, magma s-a format la adâncimi mai mari decât în oricare altă perioadă ulterioară. Autorii studiului, doi cercetători de la Universitatea Princeton, speculează că adâncimile la care s-a format magma au determinat diferitele compoziţii chimice întâlnite în mostrele de roci. Oamenii de ştiinţă cred că astfel de schimbari ar fi putut antrena o modificare a structurii compuşilor magmatici ce conţineau fier - respectiv trecerea de la compuşi feroşi (cu ioni de fier bivalenţi) la compuşi ferici (ce conţin fier trivalent).

Cele două tipuri de compuşi ai fierului se comportă diferit în raport cu oxigenul. Atunci când vulcanii produceau magmă cu conţinut mare de compuşi feroşi, ei emiteau gaze care "consumau" în cantitate mare oxigenul atmosferic, reacţionând chimic cu el. Apoi, când vulcanii au început să elimine magmă cu compuşi ferici, gazele emise au consumat mai puţin oxigen, iar fotosinteza a putut determina acumularea oxigenului în atmosferă..

William White, de la Universitatea Cornell, susţine că lucrarea colegilor săi evidenţiază un fenomen care nu pare să se fi produs în urma unei coincidenţe. Mai mult, importanţa legăturii dintre magmă şi oxigen este cu atât mai mare cu cât se pare că ea a facilitat apariţia animalelor (inclusiv a omului) şi chiar a stratului de ozon, care protejează vieţuitoarele de pe Terra de acţiunea distrugătoare a radiaţiilor solare.

Oamenii primitivi cântau la fluiere de os pe malul Dunării

Se pare că stăvechii reprezentanţi ai speciei Homo sapiens, stabiliţi în sudul Germaniei, aveau un mod elevat de a-şi petrece timpul liber. O serie de descoperiri recente sugerează că, acum 40.000 ani, oamenii ar fi putut să se aşeze seara lângă foc şi să cânte din fluiere din os.

Cercetătorii din cadrul Universităţii din Tübingen, care au efectuat săpături arheologice în situl de la Geißenklösterle din sudul Germaniei, au descoperit mai multe fluiere, unele făurite din oasele unor păsări de talie mare, altele din fildeş de mamut.

"Rezultatele confirma ipoteza lansată de noi acum câţiva ani, conform căreia Dunărea a fost un coridor important pentru migraţiile grupurilor de oameni şi ale invenţiilor acestora spre centrul Europei. Geißenklösterle este una dintre peşterile din regiune în care au fost descoperite numeroase obiecte de ornament, imagini mitice, exemple de artă figurativă şi instrumente muzicale. Noile descoperiri oferă informaţii valoroase despre viaţa oamenilor din perioada Aurignacianului în zona Suabiei de astăzi", declară cercetătorul Nick Conard din cadrul Universităţii din Tubingen.

Fluierele reprezintă cele mai vechi instrumente muzicale care datează din perioada Aurignacianului, cultură care a creat şi cele mai vechi reprezentări artistice descoperite în aceste peşteri, cu ocazia unor săpături efectuate în anul 2008.

Instrumentele muzicale indică faptul că oamenii aveau preocupări muzical-artistice de timpuriu, mai devreme decât se credea.

În urma datării cu izotopi de carbon, a reieşit că vârsta fluierelor este de aproximativ 42.000 - 43.000 ani. Rezultatele arată, de asemenea, că primii oameni au pătruns în regiunea superioară a bazinului Dunării înainte de declanşarea glaciaţiunii care a avut loc acum 39.000 - 40.000 ani.

"Oamenii moderni au explorat Europa Centrală cu cel puţin 2.000 - 3.000 ani înainte de răcirea bruscă a climei, când temperaturile au scăzut drastic şi aisberguri uriaşe s-au desprins din calotele glaciare din nordul Atlanticului", susţine şi cercetătorul Tom Higham din cadrul Universităţii din Oxford, Marea Britanie.

Optimiştii sunt programaţi genetic să trăiască mai mult

Persoanele extravertite, care gândesc pozitiv şi care au un simţ al umorului bine dezvoltat, au şanse să trăiască mai mult, susţine un nou studiu.

Cercetorii de la Colegiul de Medicină Albert Einstein din Statele Unite susţin că unii oameni sunt născuţi pentru a fi fericiţi şi a trăi mai mult. Studii anterioare au indicat că la baza personalităţii stau mecanisme genetice care pot afecta în mod direct sănătatea individului. Cu toate acestea, specialiştii nu au reuşit să afle cum anume este influenţată longevitatea de personalitate. Mulţi cercetători au explicat longevitatea centenarilor prin existenţa unor variaţii genetice "norocoase", precum cele legate de colesterolul bun.

Noul studiu vine să demonstreze că indivizii cărora le place să râdă şi să se implice în mai multe activităţi ar putea avea "gene ale personalităţii" implicate în acele mecanisme ce asigură longevitatea.

Pentru a detecta caracteristicile genetice care determină personalitatea, oamenii de ştiinţă au realizat un studiu bazat pe 243 de persoane a căror medie de vârstă era de 97,6 ani. În cercetare a fost utilizată metoda Personality Outlook Profile Scale, bazată pe un studiu anterior mai larg, care a inclus atât 500 de evrei aşkenazi (din estul şi centrul Europei) cu vârste peste 97 de ani, cât şi 700 de urmaşi ai acestora. Evreii aşkenazi constituie un grup omogen din punct de vedere genetic, motiv pentru care s-au putut observa mai uşor diferenţele genetice.

Rezultatele studiului cercetătorilor de la Colegiul de Medicină Albert Einstein au arătat că participanţii au multe calităţi care indică o atitudine pozitivă în privinţa vieţii, mulţi dintre cerntenari fiind extravertiţi, optimişti şi veseli. De asemenea, studiul a scos în evidenţă că centenarii nu au fost persoane nevrotice ci, mai degrabă, oameni conştiincioşi.

Cu toate acestea, există unele dovezi care atestă faptul că personalitatea omului se modifică între 70 şi 100 de ani, motiv pentru care oamenii de ştiinţă nu pot fi siguri că indivizii implicaţi în studiu au avut o atitudine pozitivă pe tot parcursul vieţii.

Misterul materialului organic de pe meteoriţii marţieni a fost dezlegat

Moleculele organice (compuşi care, pe Terra, stau la baza vieţii), încastrate în meteoriţii marţieni au provocat controverse referitoare la posibilitatea existenţei vieţii pe Planeta Roşie. În urma unor analize de ultimă oră, misterul a fost elucidat de către cercetătorii din cadrul Institutului Carnegie din Washington, SUA.

Compuşii organici au fost identificaţi în meteoriţi proveniţi de pe Marte şi care au căzut pe Terra. Pentru a elucida originea moleculelor organice, cercetătorii au analizat în detaliu un număr de 11 meteoriţi marţieni, incluzându-l pe celebrul meteorit Tissint, căzut în Maroc în decursul anului trecut.

Moleculele organice, care conţin carbon şi hidrogen, sunt esenţiale pentru formarea aşa-ziselor "cărămizi ale vieţii", adică proteinele şi ADN-ul. Astfel de molecule fuseră deja găsite în roci marţiene, dar mulţi cercetători susţineau că, de fapt, rocile fuseseră contaminate cu substanţe organice provenite de pe Pământ.

Spre surprinderea întregii comunităţi ştiinţifice, analizele recente au confirmat totuşi că moleculele organice provin chiar de pe Marte.

"Se pare că Marte a avut, pentru o perioadă lungă de timp, condiţiile necesare formării compuşi organici pe bază de carbon, iar aceştia s-au format în cursul activităţii vulcanice din trecutul Planetei Roşii. Când mineralele din magmă s-au cristalizat, au înglobat şi molecule de carbon, iar cu timpul, în interiorul rocilor magmatice s-au format compuşi organici." a explicat conducătorul studiului, prof. Andrew Steele, microbiolog în cadrul Institutului Carnegie din Washington.

10 dintre meteoriţii analizaţi conţin compuşi ai carbonului şi hidrogenului. Cu toate acestea, moleculele organice nu au origine biologică, ci au apărut în urma proceselor vulcanice.

"Am descoperit că pe Marte au existat, în trecut, procese din domeniul chimiei organice; pe Terra materia organică a stat la baza vieţii, deci ne întrebăm care e soarta acestor compuşi pe Marte. Urmează să vedem dacă vom găsi indicii care să arate că Marte nu e o planetă moartă", declară în continuare prof. Steele.

Dorinţa de a cuceri Everestul duce la formarea unor cozi de sute de persoane

Peste 200 de alpinişti vor încerca să cucerească Everestul în acest weekend, supunându-se riscului provocat de aglomerarea de persoane de pe munte la doar o săptămână după ce 4 alpinişti au murit.

Alpiniştii se înghesuie pe cel mai înalt munte din lume pentru a profita de perioada de primăvară, ideală pentru căţărat piscul de 8.848 de metri. Acestea sunt singurele săptămâni în care curenţii de aer puternici, ce se dezlănţuie în restul anului asupra muntelui, se domolesc.

În weekendul trecut 150 de alpinişti au cucerit cel mai înalt vârf de pe Terra înainte ca o furtună puternică să se abată asupra muntelui.

Numărul mare de persoane ce încearcă să urce pe munte face căţărarea chiar mai periculoasă decât este în mod normal. Cele 4 morţi înregistrate săptămâna trecută au făcut ca numărul total al victimelor făcute de Everest să se ridice la 220, dintre care jumătate s-au înregistrat în ultimii 20 de ani.

„Două sute de oameni care încearcă să urce pe munte într-un singur weekend mi se pare prea mult. Douăzeci şi cinci sau chiar treizeci pe zi sunt OK, dar 200 este prea mult”, a declarat Pemba Dorje, şerpaşul care deţine de 8 ani recordul pentru cea mai rapidă escaladă pe Everest.

„Când sunt atât de mulţi oameni pe munte, există un număr foarte mare care aşteaptă şi aşteaptă. Petrec apoi prea mult timp aşteptând şi ajung să sufere de degerături. Este periculos să stai să aştepţi pe Everest. De asemenea, o altă mare problemă este atunci când rămân fără oxigen”, a mai spus Pemba Dorje.

Nima Nuru Sherpa, de la Asociaţia de Alpinism a Nepalului, afirmă că numărul tot mai mare de expediţii comerciale este unul dintre motivele pentru aglomerarea de pe munte. „Motivul pentru aceste «blocaje în trafic» sunt faptul că sute de alpinişti vin aici şi nu putem spune «aceşti 10 alpinişti pot urca» şi «voi, alţi 10 alpinişti, nu puteţi urca». Toată lumea vrea să ajungă pe vârf, dar există un număr tot mai mare de expediţii comerciale. Sunt tot mai puţini alpinişti veritabili, iar numărul expediţiilor comerciale creşte”, a declarat Nima Nuru.

Clienţii plătesc aproximativ 25.000 de dolari organizatorilor expediţiilor, la care se adaugă costul permisului de escaladă, care poate costa între 10.000 şi 25.000 de dolari. Nima Nuru Sherpa afirmă că membrii acestor expediţii ignoră tot mai des sfaturile şerpaşilor atunci când aceştia le recomandă să se întoarcă.

Pentru guvernul nepalez, muntele Everest reprezintă o sursă importantă de venit, astfel că oficialii din Kathmandu încearcă să liniştească îngrijorările referitoare la supraaglomerare.

De la prima cucerire a Everestului, reuşită pe 29 mai 1953 de Sir Edmund Hillary şi Tenzing Norgay, aproximativ 10.000 de persoane au încercat să urce pe cel mai înalt vârf de pe Terra, dintre care aproape 4.000 au reuşit să ducă misiunea la bun sfârşit.

Iată cum arată „cozile” de pe Everest:

Formidabila genă „3 în 1”: controlează inflamaţia, cancerul şi îmbătrânirea

Gena AUF1 este o adevărată surpriză pentru geneticieni, prin competenţele ei multiple şi însemnătatea fenomenelor fiziologice în care este implicată.

Cercetătorii de la Facultatea de Medicină a Universităţii New York, SUA, au identificat, în premieră, o genă polivalentă, care controlează simultan mai multe procese esenţiale: îmbătrânirea accelerată, inflamaţia cronică şi dezvoltarea tumorilor canceroase.

Inflamaţia cronică şi viteza cu care organismul îmbătrâneşte biologic sunt legate între ele, iar controlul defectuos al acestor procese poate duce la apariţia cancerului, au explicat specialiştii.

Se cunoştea deja de decenii faptul că între aceste trei aspecte ale fiziologiei organismului există o legătură, dar nu se ştia precis în ce fel sunt ele conectate.

Acum, cercetătorii au descoperit că elementul de legătură este gena AUF1 (de fapt, o familie de 4 gene înrudite), care controlează răspunsul inflamator, dar menţine, de asemenea, integritatea cromozomilor prin activarea telomerazei, o enzimă care repară capetele cromozomilor, împiedicând astfel degradarea materialului genetic, degradare care ar duce la îmbătrânirea rapidă şi la apariţia cancerului.

În prezent, cercetătorii studiază, în cadrul genomului uman, diferitele tipuri de alterări specifice la nivelul genei AUF1, pentru a determina cu precizie caracteristicile fiecărei astfel de modificări, manifestate prin efecte precum apariţia bolilor auto-imune, îmbătrânirea accelerată şi dezvoltarea cancerelor.

Un dinozaur cu „braţe extrem de mici” a fost descoperit în Argentina


Experţii argentinieni au descoperit un schelet aproape întreg al unei noi specii de dinozaur din epoca Jurassică, ce se sprijinea pe picioarele din spate şi avea braţe de mici dimensiuni.

Dinozaurul nou-descoperit aparţine familiei Abelisaurus, „specia carnivoră cel mai des întâlnită în emisfera sudică în timpul perioadei cretacice, adică acum 70-100 de milioane de ani”, a explicat paleontologului Diego Pol. Fosilele găsite de specialiştii argentinieni sunt chiar mai vechi, datând de acum 170 de milioane de ani, din perioada jurasică timpurie.

Creatura, ce măsura 6 metri în lungime, se aseamănă cu un Tyrannosaurus rex la o scară mai mică, însă braţele sale sunt chiar mai mici decât ale lui T-rex.

Noua specie, ce a primit numele de Eoabelisaurus mefi, devine cel mai vechi membru al familiei Abelisauridae, trăind cu 40 de milioane de ani înaintea „rudelor” cunoscute de oamenii de ştiinţă.

Spre deosebire de ceilalţi membri ai acestei familii, dinozaurul nou-descoperit „are braţele extrem de mici şi ghearele minuscule, ceea ce sugerează că îşi folosea în exclusivitate dinţii foarte ascuţiţi pentru a se hrăni”, a explicat Pol.

Oamenii de ştiinţă au descoperit fosile din familia Abelisaurus doar în emisfera sudică. Experţii cred că Pangea, singurul continent existent la acea vreme, prezenta un deşert gigantic care juca rolul unei bariere, prevenind răspândirea acestor specii în nord.

Fosilele au fost descoperite pe Dealul Condorului, în Chubut, o regiune din sudul Patagoniei, la 1.800 kilometri sud-vest de Buenos Aires. Craniul creaturii şi vertebrele acesteia au fost descoperite în 2009 de o echipă formată din 25 de membri ai Muzeului de Paleontologie Edigio Feruglio din Chubut. Forţaţi de sosirea iernii să abandoneze săpăturile, echipa a revenit în vara următoare, descoperind atunci întregul schelet al animalului.

Argentina este cunoscută drept o ţară cu multe fosile de dinozauri, câştigându-şi această reputaţie în anii '80, când au fost descoperite aici numeroase fosile. Printre acestea se numără Argentinosaurus huinculensis, un erbivor gigant ce măsura mai bine de 40 de metri în lungime şi care a trăit acum 98 de milioane de ani. De asemenea, în 1993 cercetătorii din Argentina au descoperit rămăşiţele lui Giganotosaurus carolinii, o creatură de tip T-rex care deţine şi astăzi recordul de cel mai mare dinozaur carnivor descoperit vreodată.


Cel mai riscant salt din elicopter: fără paraşută, de la peste 700 de metri


Să plănuieşti o săritură de la 730 de metri, în urma căreia să aterizezi în siguranţă, fără a folosi o paraşută, pare nebunesc chiar şi pentru cascadori.

Cu toate acestea, Gary Connery, un bărbat în vârstă de 42 de ani, tatăl a doi copii, a reuşit să ducă la bun sfârşit un astfel de plan. Connery este un maestru cascador, echipat cu un costum special dotat cu aripi, o invenţie utilizată de skydiveri. Pentru a demonstra că nu este nebun, personajul - cunoscut pentru cascadoriile sale din Batman Begins, Die Another Day, Johnny English şi Harry Potter - a avut cu el şi o paraşută pe care avea de gând să o folosească în cazul în care planul nu ar fi mers aşa cum se aştepta.

Pentru a supravieţui cascadoriei, Connery a trebuit să îşi deschidă aripile costumului cu 60 de metri deasupra ţintei, pentru a-şi ajusta viteza de alunecare la 80 km/h şi cea verticală la 25 km/h. Chiar şi aşa aterizarea nu a părut foarte confortabilă.

NASA a anunţat anul în care doreşte să trimită primii oameni spre Marte


Un grup de studiu din cadrul NASA a elaborat scenariul celei mai importante misiuni a agenţiei spaţiale americane de la călătoria astronauţilor Apollo pe Lună: cea în care primul om va porni spre Marte.

Anul în care specialiştii NASA preconizează că va avea loc călătoria oamenilor spre Planeta Roşie este 2033, iar misiunea va consta în recuperarea unor mostre de roci marţiene, ce vor fi colectate în prealabil şi aduse pe orbită.

Grupul de studiu din cadrul NASA este însărcinat cu elaborarea unui plan prin care roboţii şi oamenii să colaboreze în misiunile spaţiale. În schimbul obţinerii unor fonduri din bugetul misiunilor umane spaţiale, programul dedicat misiunilor robotice va include experimente utile misiunilor umane, precum detectarea de radiaţii şi dezvoltarea sistemelor de comunicaţii optice. Anul anunţat de membrii acestui grup, 2033, reprezintă prima dată fermă stabilită de specialiştii NASA pentru o misiune comună om-robot spre Marte.

Cu toate acestea, unii specialişti din cadrul agenţiei spaţiale americane nu sunt entuziasmaţi de unirea programului robotic cu cel uman, susţinând că a trimite un om spre Marte este o operaţiune mult mai dificilă şi mai costisitoare decât a trimite un robot. O astfel de misiune necesită atât rachete noi, cât şi folosirea unor noi materiale care să servească drept scut, protejând astronauţii de radiaţiile puternice existente în afara magnetosferei Terrei. Orlando Figueroa, conducătorul grupului de studiu al NASA, a propus ca mai degrabă misiunea din 2033 să fie în exclusivitate una robotizată.

Raportul final al grupului de studiu al NASA va fi elaborat în această vară.

Iată, pe scurt, paşii necesari pentru a trimite o misiune spre Marte:

De ce au balenele gura aşa de mare?

Oamenii de ştiinţă de la Universitatea British Columbia şi Institutul Smithsonian au descoperit, la una dintre familiile de balene, un nou organ senzorial, cu ajutorul căruia acestea îşi dau seama cât de mult trebuie să deschidă gura atunci când se hrănesc.

Cetaceele din familia Balaenopteridae ( numite şi rorquali) au un strat de grăsime cutat ce se întinde de la bot la ombilic (cute gulare). Această formaţiune, pliată ca un acordeon, se întinde pentru a le permite balenelor să înghită cantităţi mari de apă şi să filtreze peştii şi krill-ul (o specie de crustacee mărunte) cu care se hrănesc.

De curând, cercetătorii au prelevat probe de la balene ucise recent şi le-au examinat folosind tomografia computerizată. Astfel, au descoperit că aceste animale au un organ senzorial de mărimea unui grapefruit, localizat în vârful bărbiei, înglobat în ţesutul ligamentelor care leagă cele două maxilare şi alimentat de ţesut neurovascular.

"Credem că acest organ senzorial trimite informaţii la creier, cu scopul de a coordona mecanismul complex de hrănire care implică rotirea fălcilor, mişcarea limbii şi lărgirea pliurilor de la nivelul gâtului. Probabil el ajută balenele să simtă densitatea prăzii", a explicat paleobiologul Nick Pyenson.

În mai puţin de şase secunde, o balenă din această familie, rorqualul comun (Balaenoptera physalus), ia într-o singură înghiţitură până la 80 de metri cubi de apă şi hrană, iar la fiecare înghiţitură capturează 10 kilograme de krill.

Din punct de vedere evolutiv, acest organ senzorial are un rol fundamental în una dintre cele mai "extreme" metode de hrănire întâlnite la creaturile acvatice, spun specialiştii. Este posibil ca această caracteristică să fi existat înainte ca animalul să-şi fi dezvoltat un corp atât de mare, ceea ce înseamnă că acest organ secundar este responsabil pentru faptul că balenele rorqual au devenit cele mai mari animale de pe pământ.

Suplimentele de calciu pot deveni un pericol pentru inimă

Suplimentele de calciu pe care oamenii în vârstă obişnuiesc să le ia pentru a preveni fracturile osoase par să facă mai mult rău decât bine, sugerează un nou studiu realizat la Universitatea din Zurich.

Oamenii de ştiinţă au monitorizat aproape 25.000 de europeni timp de 11 ani şi au descoperit că persoanele care au declarat că iau suplimente de calciu s-au dovedit a fi de două ori mai predispuse unui atac de cord, comparativ cu restul participanţilor.

Numai utilizarea suplimentelor de calciu, nu şi aportul de calciu din alimente, a fost asociată cu un risc crescut de atac de cord. De fapt, persoanele care au consumat cantităţi mari de calciu din alimente precum laptele şi produsele lactate au avut un risc mai scăzut de apariţie a atacului de cord, comparativ cu indivizii care au consumat puţine alimente de acest gen.

"Calciul este un mineral important. Cu toate acestea, nu avem nevoie de mega-doze. Doza recomandată, de 1.000-1.200 de miligrame, poate fi atinsă printr-o dietă echilibrată care include lapte şi produse lactate", a explicat Sabine Rohrmann, coordonatorul studiului. Pentru oamenii în vârstă care nu tolerează produsele lactate, există posibilitatea ca aceştia să consume apă minerală sau legume bogate în calciu, precum anumite tipuri de legume din familia verzei.

Momentan, specialiştii nu au o explicaţie legată de diferenţa dintre calciul din alimente şi cel din suplimente. Cu toate acestea, ei cred că suplimentele tind să elibereze tot conţinutul de calciu odată şi nu în mod lent şi treptat, precum se întâmplă în cazul aportului de alimente bogate în calciu.

Alături de colesterol, calciul este implicat în întărirea şi îngustarea vaselor de sânge, adică în apariţia aterosclerozei. Din motive care rămân neclare, atunci când nivelul de calciu creşte brusc, acest mineral pare să ajungă în depozitele de pe pereţii arterelor, proces care contribuie la apariţia atacurilor de cord.

Multe femei aflate la menopauză iau suplimente de calciu pentru a-şi păstra sănătatea oaselor. Cercetarea realizată în Elveţia a evidenţiat faptul că efectul calciului în prevenirea fracturilor osoase este minim, motiv pentru care specialiştii spun că acest mineral ar putea face mai mult rău decât bine, contribuind la apariţia atacului de cord şi nu la protejarea oaselor.

Materialul imposibil: se întinde când este comprimat!

V-aţi imaginat vreodată cum ar fi dacă v-aţi aşeza pe o pernă care, în loc să se adâncească, s-ar bomba? Un proiect recent sugerează că un astfel de proces ar fi posibil dacă perna ar fi alcătuită dintr-un metamaterial revoluţionar, dotat cu “compresibilitate negativă”.

Materiale care se comprimă atunci când sunt trase şi se extind atunci când sunt apăsate au mai fost create. În această categorie intră barele vibratoare de aluminiu, cu cavităţi minuscule ce au rolul de a crea în interior unde care se opun forţelor aplicate asupra lor. Însă acest material trebuie să vibreze la o anumită frecvenţă, foarte exactă, pentru a reacţiona conform planului.
Acum, Zachary Nicolaou şi Adilson Motter, de la Universitatea Northwestern din Evanston, SUA, au proiectat un material care, paradoxal, se întinde atunci când este comprimat şi viceversa. Crearea unui astfel de material pare imposibilă, din moment ce orice material cu astfel de proprietăţi nefireşti ar fi foarte instabil şi ar trece instantaneu într-o stare stabilă. Nicolaou şi Motter au reuşit, totuşi, creând un material cu structură internă care tinde spre o stare stabilă, dar această stare este mai comprimată sau mai extinsă decât starea originară.

Designul lor teoretic implică un şir de patru "particule" (fiecare alcătuită dintr-un grup de molecule) care se atrag reciproc în diferite grade. Forţa care atrage cele două particule din interior este slabă, aşa că, atunci când materialul este tras, legătura se rupe. Ca urmare a acestui lucru, particulele din exterior se atrag una pe alta, provocând comprimarea materialului. Pentru a reface legătura dintre cele două particule interioare, materialul poate fi strâns, readucând particulele interioare una lângă alta şi determinând extinderea.

Acum, specialiştii spun că, în viitor, materiale care lucrează pe principii similare ar putea fi utilizate drept straturi de protecţie pentru vehicule militare. În acest caz, dacă o explozie ar lovi partea laterală a vehiculului, materialul s-ar bomba în afară şi ar anula o parte din efectul exploziei.

Cum mergea primul vertebrat care a cucerit uscatul?

O nouă teorie privind modul în care se deplasau primii amfibieni - care au trecut de la o existenţă complet acvatică la una parţial terestră - o infirmă pe precedenta care susţinea că aceşti pionieri ai uscatului se deplasau mergând cu ajutorul celor patru membre.

Se pare că imaginile care îl reprezintă pe Ichthyostega, un amfibian primitiv care a trăit în urmă cu 360 milioane ani, mergând pe cele patru picioare, asemenea unei salamandre din prezent, sunt greşite.

Conform studiilor efectuate de cercetătorii din cadrul Royal Veterinary College din Londra şi Universitatea din Cambridge, aceşti amfibieni care s-au aventurat în premieră pe uscat se deplasau târându-şi partea posterioară a corpului şi sprijinindu-se de cele două membre anterioare.

Cercetătorii britanici au petrecut trei ani reconstruind primul model tridimensional computerizat al unuiIchthyostega, pornind de la resturile fosile ale acestui amfibian.
Cercetările vor evidenţia modalităţile prin care vertebratele străvechi au făcut monumentala tranziţie de la animale acvatice la animale terestre, de la înot la mers.

Ichthyostega este o adevărată vedetă în lumea animalelor dispărute. A trăit în perioada Devonianului timpuriu şi prezenta caractere mixte de peşte şi amfibian.

"Am descoperit cu surprindere că primele tetrapode nu aveau deloc abilitatea de a se deplasa pe sol aşa cum şi-au imaginat generaţii întregi de paleontologi. La ora actuală, nu ştim sigur nici măcar care grup de animale a fost primul care a părăsit mediul acvatic.", declară dr. Stephanie Pierce. Conform aceluiaşi specialist, scheletul tridimensional i-a ajutat pe cercetători să calculeze, pentru prima dată, gradul de mobilitate a articulaţiilor amfibianului primitiv.

Rezultatele au arătat că Ichthyostega se deplasa pe sol mai degrabă asemenea unei foci, cu ajutorul celor două membre anterioare, şi nu precum o salamandră, după cum se credea anterior.

Chinezii au clonat o oaie modificată genetic pentru a produce carne sănătoasă

Carnea acestor oi conţine un tip de grăsimi “bune” ce se găsesc în stare naturală în alune, seminţe, peşte şi verdeţuri şi care ajută la reducerea riscului de apariţie a atacului cerebral şi a bolilor cardiovasculare.

Animalul - botezat Peng Peng - s-a născut pe 26 martie 2012 într-un laborator din China şi a cântărit 5,74 kilograme. Acum, oamenii de ştiinţă, de la Institutul de Genomică din Beijing au declarat că animalul se dezvoltă normal, la fel ca orice altă oaie. Gena care i-a fost introdusă este legată de producerea acizilor graşi polinesaturaţi şi a fost plasată într-o celulă prelevată din urechea unei oi Merinos. Ulterior celula a fost introdusă într-un ovul nefertilizat şi implantată în uterul unei alte oi, care avea rolul de mamă-surogat.

"Originar, gena provine de la viermii din specia Caenorhabditis elegans, căci în studii anterioare s-a dovedit că aceasta creşte nivelul de acizi graşi nesaturaţi, proces benefic pentru sănătatea umană", a explicat cercetătorul Du Yutao.

În ultimii ani, China, o ţară în care trăieşte 22% din populaţia lumii, dar care deţine doar 7% din pământul arabil al planetei, s-a implicat în crearea de proiecte menite să crească producţia de cereale şi carne.

Cu toate acestea, există temeri legate de siguranţa alimentelor modificate genetic, motiv pentru care va mai dura ani buni până când carnea modificată genetic va putea fi comercializată.

Primul pas spre nemurire vine din Israel: celule cardiace de nou-născut, create din corpul unor bătrâni!

Oamenii de ştiinţă din Israel au reuşit în premieră mondială să transforme celule ale pielii extrase de la pacienţi cu insuficienţă cardiacă în celule cardiace noi, identice cu cele existente în corpul unui bebeluş. Reuşita fără precedent sugerează că este posibilă repararea inimii unui pacient cu propriul ţesut al acestuia.

Celulele extrase de la doi bărbaţi ce sufereau de insuficienţă cardiacă au fost reprogramate genetic pentru a deveni celule cardiace. Experimentul a fost efectuat de oameni de ştiinţă de la Institutul de Tehnologie Technion-Israel şi de la Centrul Medical Rambam din Haifa.

Noi celule obţinute de cercetători au fost observate în cadrul unui ţesut cardiac sănătos al unor şobolani, estimându-se că testarea acestora în cadrul inimilor umane va putea fi realizată abia peste un deceniu, după ce tehnica va fi îmbunătăţită prin testarea repetată pe animale.

Reuşita oamenilor de ştiinţă indică o nouă potenţială sursă de celule stem, elementele de bază ale vieţii, ce se pot dezvolta în orice tip de ţesut din corp. Cercetătorii afirmă că prin folosirea de celule ale pielii extrase de la pacient nu va mai fi necesară obţinerea de celule stem de la embrioni şi se va reduce totodată riscul ca sistemul imunitar al pacientului să respingă transplantul.

„Am arătat că este posibil să folosim celule ale pielii extrase de la un pacient în vârstă, ce suferă de probleme grave ale inimii, şi să obţinem în laborator celule cardiace tinere şi sănătoase, echivalentul celulelor existente în inima sa imediat după ce s-a născut”, a explicat Lior Gepstein, profesor de medicină şi fiziologie şi totodată coordonatorul acestui studiu.

Insuficienţa cardiacă este o slăbire a muşchiului inimii ce poate provoca oboseală şi, ulterior, decesul. În SUA, aproximativ 5,8 milioane de persoane suferă de această afecţiune. Tot mai multe persoane supravieţuiesc atacurilor cardiace, astfel că numărul oamenilor ce trăiesc cu o inimă deteriorată creşte. „Din nefericire, corpul are o capacitate limitată de a repara inima în urma unui atac cardiac, astfel că este o nevoie urgentă de a concepe tratamente eficiente şi sigure pentru regenerarea inimii”, a explicat Nicholas Mills, cardiolog la Universitatea din Edinburgh. În acest moment, pacienţii suferinzi de insuficienţă cardiacă trebuie să apeleze la dispozitive mecanice sau să spere să beneficieze de un transplant.

Acum, cercetătorii doresc să efectueze mai multe studii pentru a stabili dacă aceste celule ale inimii pot fi produse în cantităţi suficiente pentru a reprezenta un tratament eficient. De asemenea, specialiştii doresc să conceapă strategii de transplant care să reducă riscul respingerii celulelor de către corp. Pe lângă aceste aspecte, o altă problemă este faptul că studiile se anunţă a fi foarte costisitoare. „Presupun că va mai dura cel puţin 5-10 ani până când vom putea efectua studii clinice, dacă vom putea depăşi aceste provocări”, a conchis Gepstein.

Pe insula Gough au apărut şoareci uriaşi ce ucid milioane de petreli

Pe o insulă din sudul Atlanticului, şoarecii de casă uriaşi au devenit adevăraţi ucigaşi, consumând milioane de pui de păsări din specii pe cale de dispariţie, demonstrează un studiu.

"Masacrul" are loc pe insula Gough, un teritoriu britanic aflat între America de Sud şi Africa de Sud. Singurii oameni care locuiesc acolo sunt membrii unei echipe de cercetare de la o staţie meteo. De mult timp, insula este recunoscută drept refugiul unei colonii de păsări marine, ea găzduind 10 milioane de păsări din peste 20 de specii. De asemenea, insula este considerată singurul loc de reproducere a petrelilor din Atlantic , unde 2 milioane de perechi de păsări aduc pe lume 1,6 milioane de pui pe an.

Cu toate acestea, noul studiu arată că puii de petrel sunt expuşi unor mari pericole, deoarece şoarecii de pe insulă, care au ajuns aici în urmă cu 150 de ani, au ajuns la proporţii surprinzătoare. În trecut a mai existat un loc de reproducere a petrelilor, în insula Tristan da Cunha, dar oamenii de ştiinţă spun că acolo păsările au dispărut de curând, ca urmare a măcelului produs de şobolanii negri.

Problema cu şoarecii de casă din insula Gough este că nu au niciun prădător, iar pe timpul verii numărul lor ajunge la 300 de indivizi pe hectar. Asta înseamnă că pe întreaga insulă, care are 65 de kilometri pătraţi, există 1,9 milioane de şoareci. În plus, şoarecii de aici ajung la dimensiuni mult mai mari decât şoarecii de casă din alte părţi ale lumii, putând să depăşească 27 de centimetri lungime. Pentru că alte surse de hrană dispar pe timpul iernii, şoareci se hrănesc cu puii de petreli.

Încercând să observe ce efect are prezenţa şoarecilor asupra populaţiei de petreli, oamenii de ştiinţă au monitorizat 178 de cuiburi de petreli, care sunt, de obicei, situate subteran. În cercetarea lor, specialiştii au folosit camere cu infraroşu şi au inspectat cuiburile o dată pe săptămână.

Pe baza cercetării, oamenii de ştiinţă au putut concluziona că din 1,6 milioane de pui, câţi se nasc anual, 1,25 milioane sunt mâncaţi de şoareci.

"Dacă fenomenul durează de 150 de ani, ceea ce este posibil, atunci trebuie să fi fost în jur de 300 de milioane de perechi de petreli de Atlantic, înainte de venirea şoarecilor", a declarat Ross Wanless, coautor al studiului.

Vestea bună este că specialiştii cred că şoarecii ar putea fi eliminaţi prin utilizarea momelelor otrăvite. Dacă va fi aplicată la timpul potrivit, atunci când şoarecii sunt înfometaţi, metoda va da roade şi va salva ecosistemul insulei.