Cand a aparut detentia preventiva?

De la Imperiul Roman si pana in secolul al XVII-lea, pedeapsa cu arestul avea alt inteles decat cel de astazi. Detentia preventiva, milenii la rand, inclusiv in Grecia si in Roma antica, insemna ca o persoana putea fi privata de libertate, pentru cateva zile (rareori luni), inainte de a fi condamnata si de a incepe pedeapsa propriu-zisa, iar pedeapsa consta, dupa caz, in amenda in bani, sau, in situatii mai grave, bataia, mutilarea, exilarea, sclavia sau moartea. Detentia preventiva nu intra, insa, in categoria pedepselor, ci era doar o forma de precautie, in raport cu persoanele pentru a caror vina exista cel putin o proba (care urma sa fie intarita de altele), exceptie facand prizonierii de razboi sau cei politici. La vremea inceputurilor, cei care detineau puterea nu s-au gandit la construirea de inchisori (cu exceptia unor donjoane – turnuri fortificate ale castelelor), detentia preventiva sau, in alte cazuri, condamnarea penala insemnand, de exemplu, pedeapsa la galere, vinovatii fiind obligati sa traga la vasle (in conditii foarte dure), pe vase de razboi sau comerciale sau sa efectueze alte munci care presupuneau eforturi deosebite. Un fel de incarcerare in donjoane, pentru scurt timp, se aplica numai persoanelor de la care trebuiau recuperate datorii. In Normandia (o regiune din nordul Frantei), dar si in alte parti ale Europei, se practica, pentru datornici, si arestarea la domiciliu, vinovatul neavand dreptul de a parasi un anumit teritoriu. Daca facea acest lucru, risca sa primeasca o pedeapsa mult mai grava.

In Evul Mediu, au aparut inchisorile-manastiri, in care faptasii trebuiau sa se indrepte prin cainta si ispasire. Arestatii deveniti calugari erau obligati sa isi marturiseasca vina, in fata “fratilor” si, in functie de gravitate, se stabilea sanctiunea (dupa regulile manastiresti), care putea merge, de la efectuarea unor munci pentru comunitate, pana la excomunicare (cea mai grea dintre pedepsele canonice).

Michel Foucault, filozof francez, intr-o carte aparuta in 1975, “Nasterea inchisorii – A supraveghea si a pedepsi” – arata ca, abia in secolul al XIX-lea, inchisoarea (inteleasa ca un spatiu/cladire, cu aceasta destinatie) a devenit loc de ispasire a pedepsei si nu numai un spatiu in care un arestat preventiv sa astepte hotararea judecatorilor. Autorul observa, totusi – oferind un subiect de meditatie valabil si astazi – ca, sub o forma mascata, “inchisori” erau si centrele (“azilurile”) in care erau dusi, inca din secolul al XVII-lea, bolnavii incurabili, orfanii, vagabonzii, prostituatele etc.), pentru a nu mai fi vazuti in comunitate si in ideea ca, intr-un timp oarecare, vor muri. Chiar daca, in epoca moderna, arestul, la modul cel mai general, este o forma de reeducare, incepand cu anii ’70 ai secolului trecut, multi intelectuali au pus serios in discutie posibilitatea abolirii incarcerarii, in favoarea altor mijloace de corectie (exceptand persoanele foarte periculoase, care au comis omoruri sau alte atrocitati).

In prezent, detentia preventiva, cu unele mici diferente de la tara la tara, se aplica atunci cand:
Exista indicii puternice de culpabilitate asupra unei persoane;
Libertatea acuzatului pune in pericol securitatea publica;
Libertatea acuzatului ar putea impiedica buna desfasurare a cercetarilor si strangerea altor dovezi ale vinovatiei (prin disparitia sa, distrugerea probelor, presiuni asupra martorilor/victimelor etc.);
Acuzatul este vinovat de fapte foarte grave;
Securitatea acuzatului este in pericol;

Acestea sunt criteriile pe care se bazeaza un judecator atunci cand decide detentia preventiva pentru un acuzat. Fata de aceste aspecte sunt, insa, frecvent formulate nenumarate critici, cel putin in societatile democratice, considerandu-se ca un acuzat nu poate fi etichetat ca vinovat, pana cand o instanta de judecata nu hotaraste acest lucru. De altfel, aparatorii drepturilor omului, inclusiv OIP (Observatorul International al Inchisorilor), Amnesty International si alte organisme, care militeaza pentru abolirea pedepsei cu moartea in cat mai multe tari, pentru eliminarea torturii si diminuarea erorilor judiciare, apreciaza ca detentia preventiva a persoanelor prezumate ca inocente, incarcerate fara posibilitatea de a se apara, va ramane ca o pata a timpurilor contemporane, o anomalie revoltatoare, in conditiile in care, teoretic, se afirma emanciparea si grija fata de om si de drepturile sale.

Cele mai ciudate rãzboaie din istorie…

De-a lungul timpului s-au purtat rãzboaie din nenumãrate motive. Dar dincolo de glorie, eliberare, competiţie, onoare, asuprire sau orice altceva mai trece prin minte în legãturã cu rãzboiul, au existat şi câteva lupte care ar putea fi uşor clasificate la categoria ‘bizare’. Sã vedem despre ce e vorba.

Satul spaniol vs. Franţa

In 1883, locuitorii din Lijar, un mic sat în Spania de sud, s-au infuriat când au auzit cã în timpul vizitei din Paris, regele Spaniei Alfonso al XII-lea ar fi fost insultat, ba chiar atacat pe stradã de cãtre mulţimea parizianã. Ca replica, primarul din Lijar, Don Miguel Garcia Saez, împreunã cu cei 300 de localnici, au declarat rãzboi Franţei pe 14 octombrie 1883. nu s-a tras nici mãcar un singur foc şi nu au existat victime de nicio parte. În ciuda rãzboiului antimarţial primarul a primit porecla de “teroarea din Sierra” pentru îndrãzneala sa. În 1976 regele Juan Carlos face o cãlãtorie la Paris, în timpul cãreia este tratat cu tot respectful, drept urmare în 1981 consiliul urban din Lijar decide încetarea ostilitãţilor, având in vedere comportamentul excellent al parizienilor.

Rãzboiul gãleţii

Acest rãzboi începe în 1325, când rivalitatea dintre oraşele independente Modena şi Bologna capãtã proporţii uriaşe din cauza celui mai improbabil lucru dintre toate…o gãleatã de lemn. Necazurile au început când un grup de soldaţi din Modena jefuieşte Bologna şi sustrage o gãleatã mare. Raidul reuşeşte, dar Bologna, dorind sã recupereze atât mândria, cât şi obiectul, declarã rãzboi Modenei. Rãzboiul se perpetueazã vreme de 12 ani, dar Bologna nu izbuteşte sã-şi recupereze simbolul. Şi în ziua de azi gãleata încã se mai aflã într-unul din turnurile Modenei.

Paraguay vs. ceilalţi

Preşedintele Paraguay-ului, Francisco Solano Lopez, era un fan înfocat al lui Napoleon Bonaparte. Îi plãcea sã se creadã un tactician talentat şi un commandant imbatabil, dar îi lipsea un singur lucru: un rãzboi. Asã cã pentru a soluţiona problema, în 1864 declarã rãzboi celor trei vecini ai ţãrii: Argentina, Brazilia şi Uruguay. Rezultatul? Paraguay aproape cã a dispãrut de pe hartã. Se estimeazã cã 90% din populaţia masculinã a murit în timpul rãzboiului din cazua rãnilor, bolilor sau foametei. Acesta a fost probabil unul din cele mai zadarnice rãzboaie purtate vreodatã, pentru cã Lopez nu avea niciun motiv sã-şi provoace vecinii.

Rãzboiul câinelui

În 1925 Grecia şi Bulgaria nu erau deloc prietene. Se luptaserã una împotriva celeilalte în rpimul rãzboi mondial şi rãnile încã nu se vindecaserã. Tensiunile se menţineau de-a lungul graniţelor, în special în regiunea denumitã Petrich. Punctul culminant a fost atins pe 22 octombrie 1925, când un soldat grec a alergat dupã câinele sãu la frontiera bulgarã şi a fost împuşcat. Grecia promite rãzbunare şi chiar în ziua urmãtoare invadeazã Petrich. Eliminã rapid forţele bulgare, dar grecii sunt opriţi de Liga Naţiunilor, care îi sancţioneazã şi le ordonã sã pãrãseascã imediat zona. 10 zile mai tãrziu Grecia îşi retrage forţele şi plãteşte Bulgariei despãgubiri de 45.000 de lire sterline.

Rãzboiul aprovizionarii

Este vorba despre o confruntare militarã dintre SUA şi Marea Britanie pentru controlul asupra graniţelor statului Maine. Dupã rãzboiului din 1812, forţele britanice au ocupat estul statului şi deşi nu mai aveau trupe staţionate acolo mai târziu, britanicii tot mai considerau teritoriul proprietatea lor. În iarna lui 1838 pãdurarii americani au tãiat lemne în zona disputatã, ceea ce a cauzat reacţia Marii Britanii, care trimite trupe acolo. Au venit şi trupe americane, rãzboiul devenind iminent. Cu toate acestea, s-au înregistrat probleme logistice şi americanii au primit cantitãţi immense de fasole şi carne de porc, din cauza unei carenţe de comunicare cu departamentul de aprovizionare. Aproape un an trupele s-au aşteptat reciproc pânã ce guvernele au ajuns la o concluzie. Marea Britanie a decis sã redea Americii estul statului Maine, în schimbul retragerii trupelor. Deşi nu au avut loc lupte propriu-zise, mulţi au murit de pe urma bolilor şi accidentãrilor.

Rãzboiul porcului

Un alt rãzboi britanico-american începe în momentul în care un infanterist britanic împuşcã un porc pe sol american. Rezerviştii din regiune au ripostat prin adunarea la graniţã în aşteptarea unei mişcãri britanice. Într-un final britanicii şi-au cerut scuze şi rãzboiul se încheie cu o victimã singularã: porcul.

Rãzboiul de 335 de ani

S-a purtat între Olanda şi insula Scilly, localizatã în sud-vestul Marii Britanii. A început în 1651, dar ca multe alte rãzboiae din epocã nu a fost luat în serios şi dat uitãrii. Au trecut trei secole pânã ce pãrţile combatante au încheiat pace, transformând confruntarea în cea mai lungã din istorie. Tartatul de pace se semneazã abia în 1986.

Rãzboiul fotbalului

Unel rãzboaie încep cu un atac-surprizã, altele cu un masacru, dar acesta a început cu un meci de fotbal între El Salvador şi Honduras. El Salvador a pierdut şi tensiunile au crescut constant pânã pe 14 iunie, când Honduras este atacat. Surprinsã de violenţele iscate, Organizaţia Statelor Americane a lnsat o chemare la încetarea ostilitãţilor, concretizatã pe 20 iunie, la 100 de ore de la primele focuri.

Rãzboiul din Transnistria

Conflictul a izbucnit la scurt timp dupã colapsul Uniunii Sovietice, când Moldova trece printr-o crizã. Douã treimi doresc o apropiere mai mare de România, dar restul este rusofil. Rãzboiul este rezultatul, dar ciudat la el rãmâne faptul cã cei care se luptã în timpul zilei de obicei se adunã pe teritorii pustii noaptea pnetru a petrece. Soldaţii chiar fac înţelegeri sã nu-i omoare pe cei pe care i-ar recunoaşte de la petrecerile nocturne, care nu sunt cazuri izolate. Una dintre relatãrile combatanţilor descrie rãzboiul ca pe o “chermezã grotescã, la care ziua omorâm duşmanul, iar noaptea bem cu el”.

Rãzboiul pãsãrilor emu

Este vorba probabil de unicul conflict formal în care unul dintre beligeranţi nu este uman. În anul 1932 populaţia emu din Australia se înmulţeşte foarte mult, devenind de necontrolat şi provocând pagube uriaşe recoltelor. Ca ripostã armata australianã trimite soldaţi înarmaţi cu mitraliere, care în bãtaie de joc declarã rãzboi animalelor. La mijlocul lui noimebrie pornesc în deşert pe urmele inamicului, care se dovedeşte foarte încãpãţânat. Chiar împuşcate de mai multe ori, pãsãrile tot reuşesc sã fugã. Rãzboiul cu emu dureazã o sãptãmânã, pânã ce maiorul Meredith, care conduce operaţiunile, cedeazã constatând cu dezgust cã soldaţii nu au reuşit sã stârpeascã decât o parte infimã a populaţiei emu.

Top 10 mistere ale ştiinţei... şi rezolvările lor

Un sondaj realizat în Marea Britanie de un post de televiziune dedicat ştiinţei a identificat cele mai mari 10 mistere ştiinţifice pentru care oamenii îşi doresc explicaţii.

Peste 2.000 de persoane au răspuns sondajului comandat de postul TV Eden cu ocazia lansării programelor „Science Month”. Cercetarea sociologică a arătat că întrebarea ştiinţifică pe care majoritatea britanicilor o doresc rezolvată este „Suntem singuri în Univers sau există extratereştri?”.
Pe locul doi s-a clasat întrebarea „va fi găsit un leac pentru cancer vreodată?”, iar cel de-al treilea loca fost ocupat de întrebarea „există Dumnezeu?”.

Jurnaliştii de la Daily Mail au încercat să ofere un răspuns pentru cele mai populare 10 întrebări ştiinţifice. Iată răspunsurile:

1. Suntem singuri în univers?

Oamenii de ştiinţă afirmă că universul conţine, cel mai probabil, multe sisteme planetare în care există condiţiile necesare apariţiei vieţii inteligente. Totuşi, este foarte posibil ca omenirea să nu dezvolte niciodată mijloacele tehnologice necesare pentru a contacta civilizaţii aflate la distanţe de milioane de ani-lumină.

2. Va fi găsit vreodată un leac pentru cancer?

Rata supravieţuirii pentru diferite forme de cancer se îmbunătăţeşte de la an la an, iar cercetătorii lucrează la noi tratamente încurajatoare. Deşi este improbabil să apară un leac „magic” în viitorul apropiat, pacienţii vor trăi pentru perioade tot mai lungi.

3. Există Dumnezeu?

Nu există nicio dovadă ştiinţifică empirică şi măsurabilă care să ateste existenţa lui Dumnezeu.

4. Cât de mare este spaţiul?

Unii astronomi cred că nu există vreo limită a Universului. Alţii afirmă că, începând cu Big Bangul, universul a tot crescut în dimensiuni, având astăzi un diametru de 150 de miliarde ani-lumină.

5. Când şi cum a apărut viaţa pe Pământ?

Există numeroase teorii, de la bacterii care au format relaţii simbiotice până la curenţi de convecţie ce au trecut prin crusta Pământului.

6. Este posibilă călătoria în timp?

Materia spaţiu-timp conţine scurtături denumite „găuri de vierme” care fac posibile, din punct de vedere teoretic, călătoriile în timp. Totuşi, „găurile de vierme” sunt instabile, iar pentru a deschide o astfel de scurtătură ar fi nevoie de „gravitaţie repulsivă”, o idee încă neconfirmată.

7. Vom coloniza vreodată spaţiul?

Poate. Unii experţi spun că ar trebui să tratăm serios ideile celor care pledează pentru întemeierea unor colonii în alte locuri din Sistemul Solar, ca o măsură de siguranţă pentru cazul în care Terra devine nelocuibilă. NASA a organizat deja conferinţe pe tema terraformării – transformarea altor corpuri cereşti pentru a crea condiţii similare celor de pe Terra.

8. Ce va înlocui petrolul şi când?

Există deja surse alternative de energie, însă este nevoie ca acestea să devină mai eficiente şi mai puţin costisitoare pentru a înlocui petrolul. Şi nanotehnologia ar putea fi o soluţie, susţin experţii.

9. Cum se va sfârşi universul?

Teoriile pe care oamenii de ştiinţă le postulează includ varianta în care universul încetează să se mai extindă, urmând colapsul acestuia. O altă variantă este aceea că se va extinde până temperatura va atinge zero absolut, iar energia neagră „învinge” gravitaţia.

10. Cât de mult poate fi prelungită durata de viaţă a oamenilor?

Experimentele efectuate pe şoareci au convins oamenii de ştiinţă că oamenii vor putea, cât de curând, să depăşească fără probleme vârsta de 100 de ani.

Enigmaticele „cercuri vrăjite” din Namibia îi descumpănesc pe cercetători

În deşertul din Namibia, sudul Africii, există nilşte formaţiuni stranii, care îşi fac apariţia pe neaşteptate şi despre care localnicii spun că ar fi create de paşii zeilor. Deşi au fost investigate cu mijloace ştiinţifice, până acum nimeni nu a reuşit să le dezlege misterul.

Cercurile vrăjite apar pe suprafeţe înverzite, sub forma unor zone cu diametrul de minimum de 2 metri şi maximum 12 m, unde nu mai creşte iarba.

Biologul Walter Tschinkel de la Universitatea din Florida a văzut pentru prima dată cercurile în 2005, atunci când a vizitat Rezervaţia Naturală NamibRand. La o primă vedere, a considerat că fenomenul este cauzat de termitele care eliberau gaze şi otrăveau vegetaţia. Dar, atunci când el şi soţia sa s-au întors în 2007 pentru a analiza cercurile, au descoperit că sub ele nu exista nici urmă de termită.

În aceste condiţii, Tschinkel a apelat la imaginile prelevate prin satelit. Comparând imaginile realizate timp de 4 ani, biologul a confirmat că cercurile sunt "vii", sau dinamice, căci ele dispar şi reapar periodic. Extrapolând, Tschinkel a calculat că cel mai mic cerc are un ciclu de viaţă de 24 de ani, în timp ce formele mai mari pot persista până la 75 de ani.

Pentru a confirma aceste rezultate, Tschinkel a analizat informaţiile oferite de cei de la Rezervaţia Naturală NamibRand . În ultimii 10 ani, oficialităţile au vândut "cercuri vrăjite" către ecoturişti contra sumei de 50 de dolari bucata. Cumpărătorii nu devin proprietarii pământului, ci mai curând îl "adoptă", aşa cum se întâmplă cu stelele. Fiecare cerc este marcat cu data la care a fost cumpărat, iar cumpărătorii primesc datele prin GPS pentru a afla localizarea acestuia şi a-l urmări prin Google Earth. Biologul a vizitat toate cercurile cumpărate şi le-a măsurat de la an la an. Astfel, şi-a dat seama că media de viaţă a cercurilor este de 6 decenii.

În viitor, Tschinkel speră să se întoarcă la Rezervaţia Naturală NamibRand pentru a continua studiile. Informaţiile pe care le-a adunat până acum relevă că aceste cercuri s-ar forma după un sezon ploios. De asemenea, cercetătorul admite că s-ar putea să nu afle niciodată misterul care se ascunde în spatele acestor cercuri, dar susţine că va face tot ce îi stă în putinţă pentru a le analiza cât mai amănunţit.

Mecanismul prin care un aliment miraculos îmbunătăţeşte memoria a fost descifrat de cercetători

O echipă de cercetători canadieni de la Universitatea din Alberta a identificat mecanismul-cheie ce stă la baza beneficiilor importante pe care consumul de peşte le aduce creierului şi memoriei.

Oamenii de ştiinţă au atribuit acizilor graşi Omega-3 efectele benefice pe care o dietă bogată în peşte le aduce creierului uman. Totuşi, deşi cercetătorii au putut observa efectele pozitive asociate acestor acizi graşi, ei nu au putut să descrie efectele fiziologice precise ale acestor substanţe.

Acum, specialiştii de la Universitatea din Alberta afirmă că au descoperit modul prin care acizii graşi Omega-3 îmbunătăţesc memoria umană, studiul fiind publicat în jurnalul ştiinţific Applied Physiology, Nutrition, and Metabolism.

Echipa condusă de dr. Yves Suave a descoperit că animalele de laborator ce urmau o dietă bogată în Omega-3 prezentau în hippocampus (zona din creier asociată memoriei) un nivel al DHA-ului (o formă a acizilor graşi Omega-3) cu 30% mai mare decât animalele de laborator care aveau parte de o dietă normală.

„Am dorit să aflăm modul în care consumul de peşte îmbunătăţeşte memoria. Ce am descoperit este faptul că celulele memoriei din hippocampus puteau comunica mai bine între ele şi transmiteau mesajele cu o mai mare eficacitate atunci când nivelul DHA-ului din acea regiune eram mai mare. Acest lucru ar putea explica de ce memoria funcţionează mai bine atunci când dieta este bogată în DHA”, a explicat specialistul.

Dr. Sauve afirmă că suplimentarea dietei cu DHA, fie prin consumul de peşte sau prin folosirea unor suplimente, ar putea preveni reducerea cantităţii de DHA din creier, protejând astfel memoria pe măsură ce îmbătrânim.

Dai 5 straturi de vopsea şi obţii o baterie

Un procedeu revoluţionar de fabricare a bateriilor a fost inventat de un grup de ingineri de la Universitatea Rice, SUA: diferitele materiale din care este alcătuită o baterie sunt dispuse sub formă de straturi „zugrăvite” cu ajutorul unui pistol de vopsit, pe o suprafaţă solidă.
Dispozitive electronice mai subţiri şi aparate electrocasnice cu surse de curent incorporate sunt utilizări pe care inventatorii le întrevăd pentru creaţia lor, pe care o consideră capabilă să revoluţioneze tehnologia.

Bateria litiu-ion astfel realizată ar putea înlocui bateriile obişnuite, reducând astfel volumul şi costurile de depozitare şi transport ale dispozitivelor alimentate cu baterii.

Inventatorii au reuşit să realizeze compoziţii specifice pentru cele cinci straturi din care este compusă bateria: două aşa-numite colectoare de curent, un catod, un anod şi un strat de mijloc, numit separator.

Tehnologia a fost testată acoperind câteva plăci de faianţă cu cele cinci straturi de substanţe; straturile au fost îmbibate cu soluţie de electrolit şi fiecare placă a fost apoi sigilată într-un înveliş etanş. 9 astfel de plăci au fost legate în serie, formând un circuit care avea ataşată o celulă solară, cu rolul de a reîncărca bateriile.

Bateriile astfel obţinute au fost capabile să furnizeze un curent elecric constant de 2,4 volţi.

Inventatorii urmează să obţină un brevet pentru creaţia lor şi cred că ea va putea, în câţiva ani, să fie aplicată cu uşurinţă la scară industrială, de vreme ce vopsirea prin stropire (cu pistolul de vopsit) este deja un proces larg utilizat în industrie.

De ce roşiile nu mai au niciun gust?

Această întrebare legitimă a fost ridicată nu doar de români, ci şi de milioane de alţi oameni din întreaga lume, care au observat în ultimii ani, că roşiile nu mai au acelaşi gust cu care ne-am obişnuit din copilărie. Un nou studiu în această direcţie a descoperit că selecţia axată strict pe culoarea şi aspectul exterior al roşiilor a dus la pierderea genelor responsabile de conţinutul de zaharuri şi arome.

"Descoperirea este un mare pas înainte în cercetările noastre, care au ca scop înţelegerea tuturor etapelor prin care trec roşiile, de la creştere până la coacere", declară Alisdair Fernie, un cercetător care studiază compoziţia chimică a tomatelor, în cadrul laboratoarelor Institutului de Fiziologie Moleculară a Plantelor Max Planck, din Potsdam.

Tomatele provin din America de Sud, iar în prezent sunt cultivate pe aproape toate continentele. Peste 15 milioane tone de tomate sunt recoltate doar din Statele Unite în decursul unui singur an. Fermierii culeg tomatele înainte să prindă culoarea roşie. De fapt, timp de peste 70 ani, fermierii au selectat şi cules tomatele care aveau o culoare verde uniformă, înainte să se coacă.

"În contrast, varietăţile sălbatice de tomate au în jurul codiţei o zonă de culoare verde închis la culoare, ceea ce face mai dificilă estimarea momentului la care pot fi recoltate. Pe lângă acest aspect, cumpărătorii găsesc că tomatele care nu au un colorit uniform nu prea sunt bune de cumpărat", declară Ann Powell, cercetător din cadrul Universităţii Davis din California.

Pentru a descoperi gena responsabilă de coloritul tomatelor, echipa de cercetători condusă de Ann Powell a încrucişat mai multe varietăţi de tomate cultivate cu tomate sălbatice. Prin selectarea plantelor ale căror fructe prezentau zone verzi şi încrucişarea acestora cu soiurile consacrate de tomate, cercetătorii au reuşit să determine locul genei responsabile de colorit: ea se află într-o regiune a cromozomului 10. Folosindu-se ulterior de secvenţa completă a genomului de tomate (recent descifrat), oamenii de ştiinţă au identificat gena respectivă, denumită SIGLK2.

La tomatele sălbatice, gena SIGLK2 intensifică formarea cloroplastelor, compartimentele din celulele plantelor responsabile de fenomenul fotosintezei. Cloroplastele captează, cu ajutorul clorofilei, lumina necesară creşterii şi dezvoltării plantei. În majoritatea tomatelor din supermarketuri, gena SIGLK2 este inactivă.

"Am studiat peste 20 de soiuri de tomate din Statele Unite, Europa şi Asia şi toate aceste soiuri prezentau aceeaşi mutaţie, care duce la inactivitatea gene", declară în continuare Ann Powell.

Cu toate că mutaţia aduce avantaje fermierilor care doresc să recolteze devreme şi să vândă roşiile încă de verzi, aceeaşi mutaţie nu este în beneficiul consumatorilor care vor roşii gustoase. Cloroplasele folosesc energia solară pentru a converti dioxidul de carbon şi apa în zaharuri. Tomatele a căror genă SIGLK2 prezintă mutaţii nu doar că au mai puţine cloroplaste, dar au un conţinut multredus de zaharuri.

Prin injectarea unei gene identice în tomate, cercetătorii au reuşit creşterea cu circa 40% a conţinutului de glucoză şi fructoză. Conţinutul de licopen, un antioxidant extrem de benefic pentru sănătatea organismului uman, a înregistrat de asemenea creşteri.

Cu toate acestea, o parte din oamenii de ştiinţă nu sunt convinşi că această intervenţie genetică va duce la îmbunătăţirea gustului roşiilor. Conţinutul crescut de zaharuri din plantă poate duce la schimbări în celelalte părţi ale plantei (spre exemplu, circa 80% din zaharurile tomatelor sunt de fapt produse în frunze pentru a fi transportate ulterior spre fructe).

Cercetătorul David Francis, un expert în tomate din cadrul Universităţii din Ohio, suţine că rezultatele experimentelor efectuate pe tomatele din sere de mici dimensiuni pot fi diferite de cele obţinute în câmpurile mari, cultivate cu roşii.

Ann Powell, susţine, de asemenea, că o cauză importantă a lipsei de gust a roşiilor este recoltarea prea timpurie a tomatelor verzi, care afectează iremediabil calitatea lor.

"Coacerea roşiilor după ce au fost culese de verzi nu este deloc un fenomen asemănător cu coacerea roşiilor lăsate să crească şi să se matureze pe plantă", declară aceasta.

O nouă descoperire indică data în care calendarul Maya ajunge la final!

Până de curând, un singur document maiaş anunţa solstiţiul de iarnă din acest an (adică 21 decembrie 2012) ca fiind data în care se încheie calendarul maiaş. Acum, cercetătorii au descoperit un nou text Maya ce confirmă această dată ca fiind ultima din calendarul maiaş. Specialiştii susţin că hieroglifele găsite în cadrul săpăturilor arheologice din Guatemala reprezintă una dintre cele mai importante descoperiri ale ultimelor decenii.

Cercetătorii spun, însă, că maiaşii nu considerau că această dată reprezintă sfârşitul lumii, aşa cum cred astăzi unele persoane. „Acest text vorbeşte mai degrabă despre situaţia politică de la acea vreme, nu este o profeţie. Noile dovezi descoperite sugerează că data 13 bak'tun era, într-adevăr, unmoment important ce urma să fie sărbătorit de către maiaşi. Totuşi, aceştia nu fac niciun fel de profeţie apocaliptică referitoare la această dată”, a declarat Marcello Canuto, directorul Tulane University Middle America Research Institute şi unul din coordonatorii săpăturilor arheologice efectuate în situl La Corona din Guatemala.

Credincioşii New Age consideră că data de 21 decembrie 2012 are o însemnate importantă, mulţi considerând că urmează să aibă loc un eveniment spiritual global sau chiar unul apocaliptic. Până acum exista o singură dovadă arheologică ce menţiona această dată, monumentul descoperit în Tortuguero, Mexic, ce data din 669 e.n.

Acum, data este confirmată de descoperirea unui bloc marcat cu hieroglife în cadrul ruinelor maiaşe din La Corono, Guatemala. Inscripţiile descoperite fac referire la cel mai important conducător maiaş de la acea vreme, Yuknoom Yich'aak K'ahk'. Regele, cunoscut şi sub numele de Laba Jaguarului, încerca să-şi întărească loialitatea supuşilor după ce pierduse o bătălie importantă. În acest scop, regele şi-a arogat numele de „conducătorul celor 13 k'atun” – k'atun fiind o unitate de timp a calendarului maiaş, un k'atun fiind egal cu 7.200 de zile (aproape 20 de ani). Regele era liderul maiaşilor cu ocazia încheierii celui de-al 13-lea k'atun, în 692 e.n. De aceea, pentru a privi spre viitor, regele a făcut aluzie la un alt ciclu de timp important - bak'tun. Un bak'tun reprezintă 144.000 de zile, iar finalul celui de-al 13-lea bak'tun va avea loc pe 21 decembrie 2012.

„Ce ne arată acest text este că atunci când maiaşii atingeau momente de criză, calendarul era folosit pentru a promova continuitatea şi stabilitatea, nu pentru a prezice apocalipsa”, susţine Canuto. „La data acestei inscripţii regiunea Maya era cuprinsă de turbulenţe politice, astfel că regele a fost nevoit să facă aluzii la un ciclu al timpului mult mai important, iar acest ciclu se întâmplă să se încheie în 2012”, a explicat David Stuart, unul dintre primii arheologi care au explorat acest sit.

Situl în care a fost descoperită inscripţia, La Corona, a început să fie studiat de arheologii moderni abia în ultimii 15 ani. Descoperirea făcută de specialişti este considerată extrem de importantă, anunţul acesteia fiind făcut în Palatul Naţional din Guatemala.

Premieră medicală: naşterea unui copil a fost surprinsă într-o înregistrare RMN

Oamenii de ştiinţă au folosit un scanner cu rezonanţă magnetică pentru a realiza primul video RMN ce arată venirea pe lume a unui copil. Imaginile au fost realizate la un spital din Berlin în noiembrie 2011, dar au fost făcute publice abia recent.

O mamă în vârstă de 24 de ani s-a oferit voluntar pentru acest studiu şi a fost aşezată într-un aparat cu rezonanţă magnetică, spre sfârşitul travaliului. Scanner-ul a fost oprit imediat ce sacul amniotic din jurul fătului s-a rupt, pentru ca zgomotul să nu îl deranjeze pe micuţ.

Evenimentul a fost realizat pentru a observa anumite fenomene care au loc în uterul mamei în timpul naşterii. Acum, oamenii de ştiinţă speră ca aceste imagini să îi ajute la clarificarea relaţiei dintre mişcarea copilului şi poziţia lui în timpul venirii pe lume.

De asemenea, filmarea ar putea explica motivul pentru care 15% din femei trebuie să fie supuse operaţiei de cezariană, atunci când copiii nu înaintează prin canalul de naştere.

Dependenţa de nicotină va putea fi vindecată printr-un vaccin

În cadrul unui studiu realizat pe şoareci, oamenii de ştiinţă au creat un vaccin care a reuşit să trateze dependenţa de nicotină indusă experimental animalelor. O singură doză de vaccin protejează şoarecii împotriva dependenţei de această substanţă, iar efectul durează toată viaţa.

Intervenţia face ca ficatul animalului să producă în mod continuu anticorpi care absorb nicotina imediat ce aceasta ajunge în fluxul sangvin, împiedicând-o să ajungă la creier şi inimă.
Conform profesorului Ronald Crystal de la Weill Cornell Medical College, SUA, nicotina ajunge din sânge la creier în 6, maximum 10 secunde şi declanşează acea stare de calm şi relaxare. Prin blocarea nicotinei, anticorpii previne apariţia acestei stări care poate da dependenţă. Important este că vaccinul permite corpului să îşi construiască singur propria imunitate împotriva nicotinei.

Invenţia poartă numele de vaccin genetic şi funcţionează prin legarea unei secvenţe genetice a unui anticorp anti-nicotină de un virus inofensiv. Virusul ajunge la celulele hepatice, unde se inserează secvenţa genetică a anticorpului, determinând celulele să producă, pe lângă moleculele obişnuite, şi anticorpi.

"Putem folosi orice organ, însă am ales ficatul pentru că este un bun secretor", a declarat Crystal.

Vaccinul nu pare să aibă efecte secundare negative, deşi va trebui să mai fie testat pe şobolani şi primate înainte de a ajunge la oameni. Crystal a declarat că dacă rezultatele testelor vor continua să fie la fel de bune, vaccinul va putea fi comercializat pentru uz uman în doar doi ani.

Vom putea fabrica „oase de schimb” pentru a le înlocui pe cele fracturate

Folosind bucăţi de os uman sau animal drept matrice, o echipă de cercetători de la Universitatea Columbia, SUA, a crescut peste 50 de oase sănătoase, pornind de la celule stem.

Dintre oasele astfel obţinute, cel mai mare are o lungime de aproximativ 6 centimetri. Printre altele, specialiştii au creat un os zigomatic (numit şi osul malar sau jugal), o parte dintr-un femur şi o articulaţie temporomandibulară complexă, care este localizată înaintea urechii şi care ne permite să mestecăm, să vorbim şi să zâmbim.

În prezent, procesul de creştere durează între trei şi cinci săptămâni, dar echipa de cercetători încearcă să diminueze acest timp. În timpul formării noilor oase, matricea veche, pe care acestea sunt create, se descompune. Rezultatul final este un os regenerat complet.

"Arată ca un os, se simte ca un os şi răspunde ca un os", a declarat chirurgul Sidney Eisig, colaborator în acest proiect.

La fel ca pielea umană, ţesutul osos este foarte activ din punct de vedere metabolic şi se regenerează rapid, lucru care permite oaselor rupte să se vindece. Astfel, ţesutul osos poate fi mai uşor de regenerat decât anumite tipuri de muşchi.

Pentru a creşte noul os, matricele, formate din alte bucăţi de oase, au fost curăţate cu apă pentru a înlătura aproximativ 99% din materialul celular, apoi cu detergenţi speciali şi cu enzime pentru a îndepărta ADN-ul rezidual . Acum, specialiştii experimentează crearea oaselor pe matrice din mătase sintetică.

În funcţie de mărimea grefei, bioreactoarele în care se desfăşoară procesul pot fi surprinzător de mici. Dispozitivul în care este creat osul conţine o inserţie de siliciu care menţine matricea nemişcată. Bioreactorul este conectat la o pompă care alimentează celulele stem şi prin care sunt eliminate deşeurile.

Celulele mezenchimale consumă nutrienţi şi oxigen, generează celule osoase şi elimină dioxid de carbon, imitând procesul natural din corpul uman. În acest context, pompa joacă atât rolul inimii, cât şi pe cel al plămânilor. Specialiştii au subliniat importanţa pe care o are furnizarea de nutrienţi către fiecare celulă din interiorul matricei.

În prezent, implanturile osoase sunt colectate din oasele din zona şoldurilor. Acest proces presupune două intervenţii chirurgicale, iar forma nu este întotdeauna cea dorită, în schimb, cu aceste grefe fabricate în bioreactoare se poate creşte un os perfect. Celulele stem mezenchimale sunt prezente şi în ţesutul adipos, ceea ce înseamnă că în viitor pacienţii nu vor mai trebui să fie supuşi extracţiei de măduvă osoasă, ci va fi suficientă o liposucţie, pentru a colecta celule adipoase.

Specialiştii estimează costul unui bioreactor undeva între 200 şi 400 de dolari, plus cheltuielile pentru recoltarea şi izolarea celulelor stem.

Misterul aurei energetice dat in vileag de oamenii de stiinta!

Misterul aurei energetice a fost descoperit, se pare, de cercetatorii spanioli care au facut niste asocieri destul de niteresante ale fenomenului. Se pare ca vindecatorii – asa cum isi spunc ei care sustin ca pot vedea aura oamenilor – au de fapt sinestezie. Aceasta consta intr-un proces de ordin neuropsihologic care presupune ca simturile se amesteca la nivelul creierului.

Sinestezia se explica prin conectarea regiunilor creierului care se ocupa de procesarea diferitilor stimuli. Tocmai de aceea, oamenii care sufera de aceasta conditie au capacitatea de a gusta un sunet sau de a asocia imaginea unor persoane cunoscute cu anumite culori.

Aceasta explicatie a misterului aurei energetice a fost descoperit pentru prima data de catre niste cercetatori spanioli. Studiul s-a realizat cu ajutorul intervievarii unor asa-zisi „vazatori de aura” si a unui vindecator spaniol. Desi era cunoscut drept un om cu puteri paranormale, vindecatorului i-au fost explicate puterile prin sinestezie fata-culoare, sinestezie touch-mirror si o empatie ridicata. Deasemenea, se pare ca el sufera si de o usoara paranoia. Datorita calitatilor sale, si ale altor sinestezici, cercetatorii au ajuns la concluzia ca acestia ii ajuta pe oameni sa se simta intelesi mai usor.

Puterea de a citi aura are si un efect placebo asupra acelora care intreprind aceasta acivitate. Datorita sinesteziei lor, acesti oameni care citesc aura energetica si care pot simti in unele cazuri durerea celorlalti, pot crede ca ei ar putea sa ii ajute pe oamenii din jurul lor. S-a demonstrat in urma acestui studiu insa ca sinestezia nu este o putere supranaturala sau paranormala ci doar o perceptie subiectiva a realitatii inconjuratoare.

Misterul aurei energetice a fost deslusit de catre cercetatori, insa deptii citirilor aurei raman fideli acelora despre care cred ca sunt inzestrati cu puteri de vindecare si citire. Cu ajutorul acestor asa-zise puteri paranormale, atat sinestezicii cat si cei carora „li se citeste” se simt utili si intelesi.

Mormintele domnitorilor Vlaicu Vodă, Mircea cel Bătrân şi Mihai Viteazul - deschise de Ministerul Culturii pentru prelevarea probelor de ADN

Mormântul lui Vlaicu Vodă, aflat la Biserica Domnească din Curtea de Argeş, a fost deschis joi, după aproape 700 de ani, evenimentul făcând parte dintr-un proiect iniţiat de Ministerul Culturii ce are ca scop prelevarea de ADN în vederea stabilirii originii controversate a familiei Basarabilor.

La deshumarea osemintelor lui Vladislav I, cunoscut ca Vlaicu Vodă, au participat specialişti, parte într-un proiect iniţiat de Ministerul Culturii şi Patrimoniului Mondial (MCPN) în colaborare cu maimulte instituţii ştiinţifice din România, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit iniţiatorului demersului, scopul urmărit este obţinerea ADN-ului unor reprezentanţi ai primei dinastii feudale din Ţara Românească, cea a Basarabilor, pentru a se realiza o cercetare ştiinţifică asupra originii lor, scutită de subiectivism, care să pună adevărul istoric în drepturile sale legitime, urmând a se stabili originea Basarabilor, despre care s-a spus că ar fi slavă, cumană sau valahă, românească.

"Proiectul este amplu şi vizează toţi domnitorii români din ultimii 1500 - 2000 de ani. Primul dintre ei este Vladislav I, cunoscut ca Vlaicu Vodă, din familia Basarabilor, care prin tradiţie îşi are originea în Ţara Românească, potrivit istoricilor, de la Radu Negru. Unii cercetători însă au început să-i atribuie o probabilă origine cumană, un popor originar din Asia. Vrem să punem adevărul istoric în drepturile sale legitime", a declarat Alexandru Simion, cercetător la Academia Română.

Specialiştii au deschis primul mormânt al unui domnitor, urmând să se preleveze probe ADN şi din mormântul aflat în incinta Mănăstirii de la Curtea de Argeş.

Ulterior, arheologii se vor muta la Mănăstirea Cozia, situată pe Valea Oltului, la mormântul lui Mircea cel Bătrân, şi la Mănăstirea Dealu, de lânga Târgovişte, unde se află capul domnitorului Mihai Viteazul.

Din mormântul lui Vlaicu Vodă au fost prelevate o falangă a mâinii stângi, un molar şi un metatarsian drept, probe care în urma analizelor vor fi compromise total, şi s-au găsit umarul drept al cămăşii, cel stâng al tunicii, un fragment din cureaua de piele, mai mulţi nasturi ai tunicii şi 20 de mărgeluţe ale unei diademe.

Materialele prelevate vor fi studiate în mai multe locuri din România şi din alte ţări. Probele de la Curtea de Argeş vor fi transportate la Universitatea "Babes-Bolyai" din Cluj-Napoca şi, ulterior, la universităţi din Olanda, Anglia şi Spcoreania.

"Lucrările se efectuează în baza avizului cu nr. 142/2012, care permite efectuarea unor săpături şi cercetări arheologice în situl Biserica Sf. Nicolae Domnesc de la Curtea de Argeş, operatiunea este aprobată de Ministerul Culturii şi se realizează prin Academia Română şi Asociaţia Patrimonium Transsylvanicum", a declarat directorul Muzeului Municipal din Curtea de Argeş, arhitect Florin Scărlătescu.

Proiectul prevede săpături la Biserica Domnească din Curtea de Argeş, probabil cel mai important loc din ţară pentru epoca medievală timpurie, dar şi în alte situri istorice, precum cele de la mănăstirile de la Cozia, unde este înmormântat Mircea cel Bătrân, care a domnit în perioada 1386 - 1418, Arnota, unde se află rămăşiţele lui Matei Basarab (1632 - 1654), Mănăstirea Dealu de lângă Târgovişte, unde a fost îngropat capul lui Mihai Viteazul (1593 - 1601) şi mănăstirea Curtea de Argeş, unde este înmormântat Radu de la Afumaţi.

Beneficiarul operaţiunii este Institutul de Arheologie "Vasile Pârvan" din Bucureşti.

Una din cele mai cunoscute povestiri biblice este adevarata

Una din cele mai interesante evenimentele relatate in Biblie, dar si in Coran, ar putea sa fi avut loc in realitate. Cercetatorii de la Universitatea Cambridge publica rezultatele unui studiu surprinzator.

Oamenii de stiinta au cercetat genomul etiopienilor si au aflat cu uimire ca 40 - 50% din informatia genetica a acestora este mai apropiata de populatiile vecine, cum ar fi Israelul, decat de cele africane. Prin urmare, cu mii de ani in urma, au existat mariaje intre etiopieni si israeliti.

Studiul aminteste de povestirea biblica a regelui Solomon, care s-a intalnit cu regina din Saaba. Potrivit traditiei etiopiene, cei doi s-au iubit si au avut un fiu, pe regele Menelik, primul imparat al Etiopiei, scrie Live Science.

Istoricii stiu ca Etiopia a fost mereu la granita dintre culturile Orientului Mijlociu si cele africane, insa pana acum nu fusese facuta o cercetara genetica a populatiei. Echipa de specialisti, condusa de profesorul Toomas Kivisild, a cercetat ADN-ul a 188 de barbati, din populatii diferite.

Concluzia lor a fost ca primul contact care a dus la amestecarea populatiei etiopiene cu vecinii lor, printre care Siria, Israelul si Egiptul, a avut loc in urma cu 3.000 de ani. Descoperirea ofera credibilitate teoriei privind stabilirea rutelor comerciale intre cele doua regiuni, in jurul anului 1.000 i.Hr, cand a domnit regina Makeda, denumita in Biblie “regina din Saaba”.

Stransele relatii intre Orientul Mijlociu si Cornul Africii (Etiopia) au continuat timp de cateva secole.

Cercetătorii au inventat microparticule prin care putem trăi fără să respirăm

Pacienţii incapabili să respire din cauza bolilor grave de plămâni sau care au căile respiratorii blocate au nevoie urgentă de oxigen în fluxul sangvin, altfel riscă apariţia unui stop cardiac şi a unor leziuni ale creierului. Din fericire, o echipă de cercetători din cadrul Boston Children’s Hospital a creat microparticule umplute cu oxigen care pot fi injectate direct în fluxul sangvin al pacienţilor, pentru a oxigena rapid sângele acestora.

Microparticulele respective constau într-un singur strat exterior de lipide (molecule de grăsimi), interiorul fiind umplut cu oxigen. Microparticulele sunt apoi injectate prin intermediul unei soluţii lichide.

Într-un articol detaliat publicat în ediţia din 27 iunie, anul curent, al periodicului Science Translational Medicine, dr. John Kheir, din partea Departamentului de Cardiologie al Boston's Children Hospital, a afirmat că injectarea acestor microparticule în fluxul sangvin al animalelor cu un nivel scăzut al oxigenului din sânge a dus la refacerea concentraţiei de oxigen într-un interval de doar câteva secunde.

Soluţia lichidă care conţine microparticulele se poate transporta uşor şi poate stabiliza pacienţii sau victimele aflate în situaţii-limită. Astfel se câştigă timp, necesar echipelor medicale de intervenţii şi clinicilor de urgenţă pentru salvarea vieţii victimelor.

Cercetătorii au folosit unde sonice de intensitate mare pentru a amesteca lipidele şi oxigenul, obţinând particule cu diametrul de 2-4 micrometri, în care oxigenul este "prins" în interiorul învelişului lipidic. Soluţia ce conţine particulele - şi în care oxigenul reprezintă 70% din volum - se poate amesteca uşor cu sângele uman. Microparticulele astfel obţinute pot transporta de 3-4 ori mai mult oxigen decât globulele roşii din sânge (foto).

"Microparticulele sunt un substitut pe termen scurt al alimentării cu oxigen a pacienţilor aflaţi în situaţii-limită. Este o metodă dovedită şi sigură prin care se poate injecta oxigen în acele minute cruciale în care viaţa victimei trebuie salvată înainte de transportarea ei la o unitate medicală specializată pentru urgenţe. Eventual, microparticulele pot fi depozitate în seringi speciale, putând fi astfel la îndemâna echipelor de intervenţii din spitale, ambulanţe sau elicoptere, pentru a stabiliza victimele care au dificultăţi de respiraţie", declară dr. John Kheir.

Microparticulele vor fi administrate doar pentru o perioadă scurtă de timp, între 15-30 minute, deoarece sunt livrate organismului prin intermediul unui fluid care poate afecta fluxul sangvin dacă este administrat în cantităţi mari. Dr. Kheir subliniazăt că particulele respective sunt diferite de substitutele de sânge, care transportă oxigenul, dar nu sunt folositoare atunci când plămânii nu le pot oxigena. Spre deosebire de substitutele de sânge, microparticulele sunt utile în situaţiile în care plămânii sunt complet inactivi.

Administrarea intravenoasă a oxigenului a fost aplicată pentru prima dată în lumea medicinii cândva la începutul secolului XX, însă experimentele de atunci nu s-au soldat cu succesul aşteptat: în loc de oxigenarea eficientă a sângelui, se ajungea la cazuri periculoase de embolie.

"Noi am rezolvat în prezent această problemă prin împachetarea oxigenului în particule microscopice dizolvabile. Acestea sunt capabile să se strecoare chiar în vasele capilare, unde oxigenul liber s-ar putea bloca", adaugă dr. Kheir.

Surprinzătorul rol benefic al grăsimii abdominale

O anumită parte din ţesutul adipos din regiunea stomacului ar putea juca un rol important în reglarea sistemului imunitar, spun oamenii de ştiinţă.

Specialiştii cred că noua descoperire ar putea duce la dezvoltarea unor medicamente pentru pacienţii care beneficiază de transplanturi de organe sau care suferă de boli autoimune, precum lupus sau boala Crohn.

Grăsimea identificată de cercetătorii de la Universitatea Loyola din Chicago se găseşte în formaţiunea numită epiploon sau omentum, un strat de ţesut gras din interiorul abdomenului, ataşat de stomac şi care atârnă în faţa intestinelor, protejându-le. Epiploonul este unul dintre principalele depozite de grăsime din corp. Pe măsură ce grăsimea se acumulează, stratul de epiploon se îngroaşă şi produce extinderea pielii.

Oamenii de ştiinţă au explicat că epiploonul "are forma unui şorţ şi se poate întinde precum aluatul de pizza". Deşi funcţia sa fiziologică nu a fost înţeleasă pe deplin, doctorii cunoşteau de mult timp faptul că ataşarea epiploonului de un organ vătămat ajută la vindecare.

Profesorul Makio Iwashima a demonstrat că epiploonul conţine trei tipuri de celule: celule stem adulte, celule care reduc inflamaţia acută şi celule care previn răspunsurile imunitare care nu sunt necesare. Toate aceste celule joacă rol important în vindecarea altor ţesuturi.

În urma cercetării, specialiştii au concluzionat că funcţia principală a epiploonului este de a acumula celule care participă la vindecarea şi regenerarea ţesuturilor.

Revoluţie în medicină: inovaţia care va permite tratarea bolilor fără medicamente!

O echipă de oameni de ştiinţă din SUA a anunţat o reuşită fără precedent în medicină, ce va permite tratarea afecţiunilor fără medicamente.

Într-un articol publicat în Nano Letters, un jurnal ştiinţific al American Chemical Society , cercetătorii propun folosirea unor capsule microscopice şi nanoscopice care să conţină, în locul medicamentelor, secvenţe de ADN şi alte „maşinării biologice” care să producă leacul chiar în interiorul corpului uman. Astfel, capsulele ar conţine instrucţiuni codate genetic şi instrumentele necesare pentru sintetizarea proteinelor, această „fabrică internă de medicamente” putând fi pornită şi oprită în orice moment cu ajutorul unui semnal extern.

Daniel Anderson şi ceilalţi cercetători implicaţi în acest proiect afirmă că realizarea unor unităţi de producţie nanoscopice în interiorul corpului uman pentru crearea medicamentelor pe bază de proteine reprezintă o nouă abordare în tratarea afecţiunilor. Astfel, aceste unităţi de producţie ar putea fi pornite atunci când este nevoie de ele, generând medicamente care nu pot fi consumate pe cale orală sau care, prin toxicitatea lor, ar afecta alte organe ale corpului. Până acum, cercetătorii au reuşit să facă acest lucru cu succes folosind bacterii vii, care erau programate să genereze proteine în locurile afectate de boală. Spre deosebire de sistemele bacteriene, sistemele artificiale sunt modulare şi, totodată, mult mai uşor de modificat. De aceea, grupul condus de Anderson a creat un sistem artificial de nanoparticule ce poate fi activat de la distanţă. Acest sistem conţine ADN şi toate elementele necesare pentru a crea proteinele („caii de povară” ai celulelor umane) ce sunt adesea folosite ca medicamente.

Cercetătorii au testat cu succes aceste „unităţi de producţie” la scară nano: în testele de laborator efectuate pe şoareci (folosiţi adesea pentru a simula efectul medicamentelor asupra oamenilor), nano-capsulele au produs cu succes proteine atunci când un fascicul laser a fost îndreptat spre pielea animalului.

Această inovaţie „va permite ţintirea cu precizie a tratamentelor”, au conchis cercetătorii.

Premieră medicală: inima unui porc modificat genetic a fost transplantată în pieptul unei maimuţe

Oamenii de ştiinţă din Coreea de Sud susţin că au realizat cu succes această operaţie şi preconizează ca, în viitor, organele porcilor modificaţi genetic să fie transplantate oamenilor.

Cunoscută sub numele de xenotransplant (transplant interspecific), tehnica ar putea pune punctproblemelor legate de numărul restrâns de donatori umani.

Importanţa experimentului constă în faptul că au fost folosiţi porci modificaţi genetic: înainte de efectuarea procedurii, specialiştii din Seoul au înlăturat de la porcii donatori genele responsabile pentru respingerea transplantului de către organismul primitor.

Acum, oamenii de ştiinţă speră că această procedură va reprezenta baza transplantelor de la porc la om.

Primul transplant de acest fel a fost realizat în 1994, dar procedura a suscitat nenumărate probleme legate de etică. Mulţi specialişti susţin că xenotransplantul ar putea face ca bolile specifice porcilor să ajungă fie întâlnite şi în rândul oamenilor, iar alţii ridică problema tulburătoare a existenţei unor creaturi "hibride", parte om, parte animal.

Coreea de Sud şi-a anunţat pentru prima dată planurile cu privire la xenotransplant în 2009. Coordonatorul studiului, Lim Gio-Bin, a declarat că un purcel clonat născut pe 3 aprilie a fost modificat genetic astfel încât să nu aibă gene funcţionale implicate în respingerea ţesuturilor străine de către receptor.

Orgamele provenite de la porci sunt potrivite pentru xenotransplant din multe puncte de vedere, doar că ele sunt acoperite de un strat de molecule glucidice care declanşeză o reacţie de respingere din partea corpului uman. Anticorpii umani atacă aceste organe şi le distrug cu rapiditate. Pentru modificarea porcului clonat numit Xeno, specialiştii au dezactivat una dintre copiile genei responsabilă cu producerea moleculelor glucidice. Prin acest proces, Coreea de Sud a ajuns a doua ţară din lumea care a clonat purceluşi, după Statele Unite.

Lim Gio-Bin a declarat că va coordona studii pe oameni anul acesta, sperând ca până în 2017 xenotransplantul să devină o tehnică larg utilizată.

A fost descoperit un mineral care datează din vremurile de început ale Sistemului Solar

Oamenii de ştiinţă au descoperit un nou mineral provenit dintr-un meteorit care s-a răspândit în mii de bucăţi pe întinderea statului Chihuahua, Mexic, în 1969. Specialiştii spun că ar putea fi vorba de una dintre cele mai vechi formaţiuni din Sistemul Solar.

La mai bine de 40 de ani de la eveniment, meteoritul Allende încă prezintă un interes major pentru specialişti, furnizându-le date despre stadiile timpurii ale evoluţiei sistemului solar.

De curând, oamenii de ştiinţă de la Institutul pentru Tehnologie din California (Caltech) au descoperit un mineral necunoscut anterior, provenit din acest meteorit. Ei spun că descoperirea se încadrează în gama celor mai vechi minerale din Sistemul Solar. Noul mineral, un oxid de titan, a fost botezatpanguit, după numele uriaşului Pan Gu din mitologia chineză, despre care se spune că a creat lumea prin separarea lui yin de yang.

Allende este cel mai mare meteorit din familia condritelor carbonate (o clasă de meteoriţi primitivi) găsit pe Terra. Ca urmare a studiilor de nanomineralogie asupra meteoriţilor primitivi, nouă noi minerale au fost descoperite în ultimii 5 ani în meteoritul Allende.

Panguitul a fost observat pentru prima dată cu ajutorul unui microscop electronic într-o incluziune ultra-refractară din meteorit; aceste incluziuni sunt printre primele corpuri solide formate în sistemul nostru solar, înaintea apariţiei planetelor.

Descoperiri importante în Sahara

Acum mai bine de 7000 de ani, oamenii care trăiau în Sahara făceau produse lactate precum unt, iaurt și brânză. Descoperirea, bazată pe identificarea grăsimilor de lactate pe vase antice găsite în Libia, este prima care oferă date concrete despre producția preistorică de lactate din Africa, scriu cei de la Discovery News.

Adăugând la aceasta și descoperirile din Europa și Orientul Mijlociu, studiul arată că produsele lactate ar fi fot principalul motiv pentru care comunitățile umane au renunțat la vânătoare (sau cules) în favoarea unei existențe mai stabile, bazate pe creșterea animalelor.

„Ceea ce începem acum să aflăm e că animalele domesticite erau foarte importante pentru oamenii preistorici”, a declarat Julie Dunne, arheolog la Universitatea din Bristol. „Ele erau o sursă de calorii foarte importantă și le permiteau comunităților să se extindă foarte mult. Laptele și produsele lactate par să fi fost foarte importante în dezvoltarea umană.”

Cercetările au arătat că domesticirea oilor, caprelor și vitelor, precum și folosirea produselor lactate, au început acum circa 9000 de ani în zona Turciei de azi, acum 8000 de ani în Europa de Est și acum 6000 de ani în Marea Britanie. In Africa, informațiile au fost însă mai greu de obținut. Dovezile arheologice – puține la număr – sugerează că animalele au fost domesticite aici în urmă cu 8000 de ani și că numărul acestora a crescut semnificativ pentru următorul mileniu.

Pentru noul studiu, Dunne și colegii ei au analizat reziduurile organice de pe 81 de piese ceramice descoperite în Sahara libiană. Analizele au scos la iveală urme de produse lactate obținute din lapte de vacă, capră și oaie de acum circa 7200-5800 de ani. Potrivit altor cercetări, la acea vreme, la populațiile din Africa nu apăruseră încă mutațiile genetice ce le permit oamenilor să digere laptele. Astfel, oamenii din Sahara, având intoleranță la lactoză, făceau din lapte iaurt și brânză. Doar după ce oamenii au învățat să proceseze produsele din lapte, corpurile lor au dezvoltat abilitatea de a bea lapte pur.

Antropologul Joachim Burger consideră că produsele lactate au contat foarte mult în dezvoltarea umană. Având în vedere valoarea lor nutrițională, produsele lactate erau mult mai importante decât orice produse ar fi obținut oamenii din vânat sau cules. Iar când strămoșii noștri au realizat acest lucru, societățile umane s-au schimbat.

„Principala întrebare aici e ce anume l-a făcut pe om să devină sedentar și să-și schimbe complet stilul de viață”, mai spune Burger. „Laptele nu e doar un efect secundar al acestei schimbări. Ar putea fi chiar elementul esențial din spatele acesteia.”

"Comoară" arheologică în Siria de două ori mai veche decât Marea Piramidă din Giza. De ce nu poate fi explorată

O construcţie din piatră, descoperită la 80 de kilometri de capitala siriană Damasc, ar putea avea până la 10.000 de ani vechime, mult mai mult decât Marea Piramidă din Giza sau monumentul Stonehenge din Anglia, scrie Daily Mail.

Ansamblul, care include cercuri din piatră şi morminte, a fost găsit în 2009, de un arheolog canadian pe nume Robert Mason, lângă o mănăstire părăsită în secolul al XIX-lea.

Oamenii de ştiinţă nu au reuşit să exploreze ruinele de când au fost descoperite, deoarece zona este afectată de conflictul sirian şi este prea periculos pentru ca o echipă să se întoarcă acolo.

Cu toate acestea, din cât au reuşit să cerceteze, experţii au ajuns la concluzia că acest ansamblu de pietre ar putea data chiar din neolotic sau din perioada timpurie a epocii bronzului, ceea ce înseamnă între 6.000 şi 10.000 de ani vechime.

Prin comparaţie, Marea Piramidă din Giza, Egipt, este veche de aproximativ 4.500 de ani, iar Stonehenge, celebrul monument neolitic din Anglia, datează de circa 5.000 de ani.

Ceea ce îi intrigă pe specialişti este că blocurile de piatră care alcătuiesc ansamblul din apropiere de Damasc sunt aranjate asftfel încât să iasă în evidenţă în peisajul deşertic, dar nu există niciun indiciu că acolo ar fi locuit cineva la un moment dat.

"Arată mai degrabă ca o aşezare pentru morţi, şi nu pentru cei vii", a povestit arheologul Robert Mason, citat de Daily Mail.

Câteva aspecte de ştiut despre ... Bucurestiul interbelic

Perioada anilor interbelici va ramane in istoria Capitalei ca o veritabila varsta de aur, reflectata in mii de pagini de jurnal, fotografii, picturi, filme etc. Societatea romaneasca isi indeplinise visul de generatii a reintregirii teritoriale si isi arata un mare apetit spre nou si modern. Acum se intalnesc cel mai bine traditia si modernitatea, vechiul si noul, inovatia si conservatorismul.

1. Prin Legea pentru organizarea administraţiei oraşului Bucureşti din 7 februarie 1926, Capitala a fost împărţită într‑o zonă centrala şi o zonă periferică. Zona centrală cuprindea patru sectoare, păstrând numele vechilor culori: Sectorul I Galben, Sectorul II Negru, Sectorul III Albastru şi Sectorul IV Verde. In afara acestora au ramas 12 comune. Ele au primit statutul de comune suburbane oraşului, fiind înglobate din punct de vedere administrativ municipiului Bucureşti.
2. O noua generatie de arhitecti isi pun in aplicare principiile moderniste invatate la scoli de arhitectura din strainatate.Spre sfarsitul anilor `20, arhitecti precum Marcel Iancu construiesc in Capitala primele imobile conform principiilor arhitecturii modernise. De asemenea, in 1929 Horia Creanga construieste celebrul imobil ARO.
3. Cel mai popular ziar central, „Universul” isi avea sediul in Palatul Universul.Inaugurată pe 2 noiembrie 1930, clădirea de pe strada Ion Brezoianu 23-25 a constituit odinioară nucleul presei bucureştene, fiind celebră agitaţia din jurul ei, când vânzătorii de ziare strigau în gura mare titlurile ediţiilor.
4. Odată cu dărâmarea atelierelor Gării de Nord în 1932, din iniţiativa Direcției C.F.R.,a ramas liber un teren de circa 5 hectare, care putea fi utilizat pentru o mare piață în fața Gării de Nord. Amenajarea pieţei a fost îndelung discutată într-o comisie mixtă compusă din delegaţii Căilor Ferate şi ai Primăriei, iar proiectul întocmit şi supus şi avizului Consiliului Tehnic Superior a fost un compromis între interesele parţial divergente ale acestor instituţii.
5. In inima Bucurestilor se gasea si zona Halelor. Zona era foarte murdara si infecta strazi intregi, fiind si un teritoriu de frecvente incaierari intre vanzatorii de fructe si legume,iar înghesuiala de la cumpărăturile de dimineaţă asigura pungaşilor de buzunare o activitate rodnică. In urma presiunilor, precupetii vor abandona zona iar bucurestenii se vor deprinde sa isi faca cumparaturile la noua hala din Obor.
6. Intre anii 1930 – 1935 are loc asanarea unei zone mlastinoase aflate la marginea orasului Bucuresti, formandu-se Lacul Herastrau.In jurul lacului s-a amenajat si cel mai mare parc din capitala, parcul Herastrau. Ecluza Lacului Herastrau a fost construita in perioada 1933-1936, insa pentru multa vreme a fost inchisa.
7. La 10 mai 1939 a fost inaugurta pentru prima data statuia ecvestra a Regelui Carol I in Piata Constitutiei de astazi. Inaugurarea s-a facut in prezenta Regelui Carol al II-lea si aMarelui Voevod de Alba Iulia Mihai (viitorul Rege)si s-a facut cu ocazia implinirii a 100 de ani de la nasterea lui Carol I. Lucrarea a fost realizata de marelui sculptor si artist croatIvan Mestrovic, foarte apreciat in epoca pentru lucrarile sale.
8. Cinematograful avea un succes fulminant in Bucureşti. Au fost deschise zeci şi zeci de săli în care se proiectau filme. În paginile ziarelor, la rubrica numită „calendarul zilei“, erau menţionate peste 30-40 de cinematografe în Bucureşti care ofereau filme.
9. Gradinile de vara erau printre primele optiuni de petrecere a timpului liber. Printre cele mai frecventate era si „La Leul si carnatul”.Bucurestenii care veneau aici se puteau delecta cu soiuri alese de vin si sprit, iar daca le era si foame se puteau infrupta in voie cu patricieni, mititei, tuslama si ciorba de burta, la preturi foarte convenabile (2 lei un pranz indestulator).
10. Înmormântările se făceau cu dricul. Erau trei clase de înmormântare. La clasa a III-a apelau oamenii nevoiaşi iar dricul era tras de doi cai. La clasa a II-a, dricul era tras de patru cai şi se punea la dispoziţia preotului o trăsură şi încă o trăsură la dispoziţia familiei. Înmormântarea de clasa I era somptuoasă, dricul fiind tras de şase sau opt cai iar caiierau mascaţi,cu măşti negre laterale la ochi. Iar pe cap un pompon înalt, negru. Dricul era mare şistrălucitor.

Japonezii au creat robotul care câştigă toate partidele de „piatră-foarfecă-hârtie”

Cercetătorii din cadrul laboratorului Ishikawa Oku de la Universitatea din Tokyo au conceput un robot specializat în Janken (aşa cum este numit jocul piatră-foarfecă-hârtie în limba japoneză) care nu pierde niciodată atunci când are ca adversar în acest joc un om.
Care este secretul robotului? Acesta „trişează”, înregistrând mişcările partenerului de joc cu ajutorul unei camere de înaltă-viteză şi prezicând pe baza imaginilor alegerea pe care acesta urmează să o facă.

„Recunoaşterea mâinii umane poate fi făcută într-o milisecundă cu ajutorul vederii high-speed, fiind identificate poziţia şi forma mâinii. Mişcarea mâinii robotice este apoi formată în funcţie de poziţia mâinii umane”, au explicat cercetătorii.

Oamenii de ştiinţă spun că această tehnologie ar putea fi folosită în diferite domenii, facilitând colaborarea între oameni şi roboţi fără a mai exista piedica reacţiilor întârziate.

Cercetătorii au prevăzut şi varianta în care un om încearcă să păcălească robotul, schimbându-şi alegerea pe parcurs, însă sistemul cu care este dotat robotul este mult mai rapid decât omul, astfel că acesta reacţionează şi câştigă fiecare partidă, fără greş.

Iată robotul în funcţiune:

Cea mai bună dietă pentru slăbit, identificată de cea mai importantă asociaţie medicală din SUA

Un studiu publicat în publicaţia ştiinţifică „Journal of the American Medical Association”, editată de cea mai mare asociaţie medicală din SUA, a identificat dieta care oferă cele mai mari şanse de a avea o greutate sănătoasă, fără efecte secundare nedorite. Specialiştii au ajuns la concluzia că o dietă bazată pe carbohidraţi sănătoşi oferă şanse mai mari de a slăbi decât dietele cu grăsimi puţine sau cu carbohidraţi puţini.

Participanţii la studiu care au ţinut o dietă bazată pe un indice glicemic scăzut (dietă similară celei Mediteraneene), ce s-a concentrat pe peşte, fructe, legume, nuci şi cereale integrale, au beneficiat de un nivel mai sănătos al colesterolului şi de îmbunătăţirea mai multor markeri ce indică un risc mai scăzut de a suferi de afecţiuni cardiace şi de diabet. O astfel de dietă poate include şi migdale, orez brun, fasole şi grăsimi sănătoase precum uleiul de măsline.

Studiul a fost realizat de cercetătorii de la New Balance Foundation Obesity Prevention Center, din cadrul Spitalului Pediatric din Boston, fiind finanţat de Institutul Naţional de Sănătate al SUA şi de Fundaţia New Balance. Scopul cercetării a fost studierea a 3 diete populare pentru a determina care dintre acestea permite scăderea în greutate şi menţinerea acesteia la un nivel sănătos.

Dr. David Ludwig, unul dintre autorii studiului şi totodată directorul centrului, a explicat că mulţi oameni au dificultăţi în a slăbi. Studiile precedente au arătat că scăderea în greutate reduce cantitatea de energie consumată într-o zi de corp, ceea ce facilitează redobândirea kilogramelor în plus. Studiul condus de dr. Ludwig a fost conceput pentru a identifica şi efectul pe care dietele le au asupra consumului de energie al corpului, alături de alţi indici precum hormonii, nivelul de grăsime din sânge şi alţi markeri ai sănătăţii.

Cei 21 de participanţi la studiu, ce aveau vârste cuprinse între 18 şi 40 de ani, au pierdut iniţial 10%-15% din greutatea totală a corpului cu ajutorul unei diete ce s-a întins pe trei luni şi care conţinea 45% din totalul caloriilor din carbohidraţi, 30% din grăsimi şi 25% din proteine.

O lună mai târziu, participanţii au urmat timp de o lună una din cele 3 diete studiate: o dietă low-fat, ce limita totalul caloriilor provenite din grăsimi la 20%, o dietă cu un nivel redus de glucide (inspirată din dieta Atkins), ce limita totalul caloriilor din carbohidraţi la 10% şi o dietă bazată pe un indice glicemic redus, ce conţinea 40% din calorii din carbohidraţi, 40% din grăsimi şi 20% din proteine. Participanţii au testat apoi şi celelalte două diete, de-a lungul altor două perioade de câte patru săptămâni.

„Dieta low-fat a avut cel mai negativ efect asupra consumului de energie al corpului”, a declarat Dr. Ludwig. Participanţii care au urmat această dietă au prezentat totodată un nivel al trigliceridelor mai ridicat şi un nivel mai scăzut al colesterolului „bun”.

Pacienţii care au urmat o dietă low-carb au prezentat cea mai mare stimulare a consumului de energie al corpului, „arzând” zilnic cu 300 de calorii mai mult decât pacienţii ce urmau o dietă low-fat, deşi nivelul de activitate fizică era similar. Însă această eficienţă avea şi părţi negative: cei ce urmau o dietă cu o cantitate redusă de carbohidraţi prezentau un nivel sporit al cortizolului, un hormon de stres ce poate creşte riscul de a suferi de probleme cardiace şi de diabet.

Cei care urmau o dietă pe baza indicelui glicemic redus „ardeau” zilnic cu 150 de calorii mai mult decât cei ce urmau o dietă low-fat, însă fără niciun efect negativ asupra nivelului colesterolului sau a hormonilor, fiind astfel dieta ideală, a explicat dr. Ludwig.

O simplă injecţie poate transforma orice bărbat într-un mascul irezistibil?

Ce aţi spune dacă un tratament simplu ar avea posibilitatea de a transforma un bărbat fără vlagă şi deprimat într-un Adonis viril? Autorii unui nou studiu medical susţin că injecţiile cu testosteron ar fi un remediu magic pentru bărbaţii de vârstă medie.

La cercetarea realizată de oamenii de ştiinţă din Germania au luat parte 115 bărbaţi care aveau un nivel scăzut de testosteron. Timp de 5 ani, aceştia au fost injectaţi frecvent cu acest hormon. Rezultatele au arătat că subiecţii au pierdut în medie 16 kilograme, în timp ce talia lor s-a micşorat de la 107 cm la 98 cm.

Cercetătorii au explicat că fenomenul se datorează capacităţii testosteronului de a stimula creşterea masei musculare; or, ţesutul muscular arde multe calorii şi măreşte rata metabolismului. Tratamentul a adus şi beneficii precum reducerea indicelui de masă corporală, a nivelului de colesterol şi a zahărului din sânge. Conform opiniei cercetătorilor, nivelul crescut de testosteron ajută la creşterea energiei şi a motivaţiei de a face exerciţii fizice.

Încă din anii '80, unii oameni de ştiinţă şi companiile de medicamente au încurajat tratarea bărbaţilor de vârstă medie cu testosteron, sugerând că hormonul nu numai că ajută la pierderea greutăţii în exces, ci şi că stimulează apetitul sexual.

Aşa a luat naştere ideea conform căreia bărbaţii ating un fel de "menopauză masculină", perioadă în care ei trec printr-o schimbare fizică. Doctorul Malcolm Carruthers, cel mai cunoscut susţinător al terapiei cu testosteron, susţine că bărbaţii cu vârste peste 50 de ani ar trebui să urmeze acest tratament. Alţi doctori cred că, odată cu înaintarea în vârstă, creşte rezistenţa la testosteron, motiv pentru care nivelul normal al hormonului din sânge nu este suficient. Mai mult, unele studii au reliefat faptul că există o legătură între nivelul scăzut de testosteron şi apariţia diabetului de tip 2.

Însă unele dintre aceste studii au fost realizate de cercetători ce lucrau pentru companii farmaceutice care produceau suplimente cu testostron, deci obiectivitatea lor este discutabilă.

De altfel, testosteronul nu are o reputaţie bună, fiind cunoscută implicarea sa în comportamentul violent şi riscant. Mai mult, unele cercetări sugerează că suplimentele alimentare de acest gen pot provoca apariţia cancerului şi a cheagurilor de sânge. Totodată, suplimentele cu testosteron pot favoriza apariţia policitemiei, o boală caracterizată printr-un număr anormale de mare de globule roşii şi care poate cauza atacuri de cord, atacuri vasculare cerebrale, statisticile demonstrând că bărbaţii care urmează terapia hormonală cu testorsteron sunt de patru ori mai predispuşi să sufere de această problemă. Alte efecte adverse includ calviţia şi ginecomastia.

Cu toate acestea, dr. Carruthers a declarat că, în urma unui studiu efectuat de el pe un eşantion de 1.500 de bărbaţi care au primit injecţii cu testosteron timp de 15 ani, nu s-a evidenţiat faptul că subiecţii ar fi fost mai predispuşi la apariţia cancerului decât restul bărbaţilor.

Există şi alte opinii: profesorul Gary Wittert, de la Universitatea din Adelaide, Australia, afirmă, citând rezultatele unui studiu realizat pe 1.500 de bărbaţi cu vârste între 35 şi 80 de ani, că nivelul de testorsteron nu scade dramatic odată cu înaintarea în vârstă decât la acest bărbaţi care au un stil de viaţă nesănătos. Terapia de substituţie cu testosteron nu rezolvă celelalte probleme asociate cu obiceiurile nesănătoase.

Aceeaşi părere o are şi Fred Wu, profesor la Universitatea din Manchester; el afirmă că scăderea nivelului de testosteron nu este cauza obezităţii şi a altor probleme de sănătate apărute la bărbaţii de vârstă mijlocie, ci este mai degrabă un simptom al deteriorării stării generale de sănătate. E important să se identifice problemele care au determinat scăderea nivelului de testosteron şi să se ia mpsuri pentru rezolvarea lor. Schimbările pozitive în stilul de viaţă, precum eliminarea excesului de greutate şi intensificarea activităţii fizice, pot avea ca efect revenirea la normal a concentraţiei testosteronului.

Cea mai ridicată temperatură creată de om: + 4 trilioane grade Celsius

Dispozitivul Relativistic Heavy Ion Collider (RHIC) din cadrul Brookhaven National Laboratory nu are nimic din celebritatea deţinută de Large Hadron Collider (LHC) din cadrul CERN. Cu toate acestea, RHIC deţine un record propriu, extrem de impresionant, care a fost recent omologat şi în paginile Guinness World Records la categoria „Cea mai ridicată temperatură obţinută în mod artificial de către oameni”, anume + 4 trilioane grade Celsius.

Această realizare extraordinară pentru ştiinţă are la bază colaborarea dintre concernele Solenoidal Tracker şi RHIC şi a avut ca obiect principal de studiu şi experimentări formarea şi caracteristicile plasmei quark-gluon (PQG), o stare a materiei despre care se crede că a existat pe durata a 10 milionimi de secundă după apariţia Universului. În acel fragment infim de timp, Universul era atât de încins, încât nu putea exista niciun nucleu; în schimb, exista aşa-numita PQG, alcătuită din quarci şi gluoni (particulele fără masă care menţin forţele dintre quarci). Însă recrearea acestui tip de plasmă în condiţii de laborator necesită energii imense.

În cadrul "inelului" lung de 3,86 kilometri din RHIC, cu ajutorul nucleelor de aur care au intrat în coliziune la viteze foarte mari, s-a recreat o plasmă densă alcătuită din quarci şi gluoni, rezultând în premieră cea mai ridicată temperatură înregistrată vreodată în condiţii de laborator: + 4 trilioane grade Celsius, adică de 250.000 de ori mai fierbinte decât temperatura din centrul Soarelui!

Şi aceasta nu este singura realizare fascinantă din cadrul experimentului. Fizicienii au observat aceeaşi "stare aproape lichidă" a materiei, precum cea înregistrată atunci când temperatura ajunge aproape de zero absolut (- 273 grade Celsius) - adică de circa 10 milioane de trilioane de ori mai rece decât temperatura record înregistrată în cadrul experimentului realizat la RHIC, conform fizicianului Steve Vigdor din cadrul Brookhaven National Laboratory: "Aceasta este doar una dintre conexiunile neaşteptate pe care le-am găsit între fizica de frontieră experimentată la RHIC şi alte laboratoare din avangarda ştiinţei. Unitatea fizicii este o realitate fascinantă!" declară acesta.

Cu toate că a realizat un experiment impresionant, RHIC are de înfruntat unele laboratoare concurente precum A Large Ion Collider Experiment (ALICE). Spre deosebire de laboratoartele ATLAS sau CMS, care sunt axate în special pe descoperirea bosonului Higgs, scopul principal al cercetătorilor din cadrul ALICE studierea PQG şi a altor caracteristici ale universului primordial.

Conform fizicianului Despina Hatzifotiadou din cadrul CERN, ALICE poate atinge o densitate a energiei de trei ori mai mare decât cea de care este capabil RHIC, ceea ce se traduce printr-o capacitate de a creşte temperaturile absolute cu circa 30%.

Până la ora actuală, cercetătorii din cadrul ALICE nu au demarat niciun experiment în această direcţie, deci conform forului Guiness Book, RHIC deţine încă recordul temperaturii maxime înregistrate.

Invenţie inedită destinată bogaţilor: o insulă plutitoare portabilă!

O companie austriacă a conceput un nou produs de lux destinat super-bogaţilor: o insulă artificială plutitoare ce poate fi achiziţionată cu 5,2 milioane de euro.

Măsurând 20 de metri pe lăţime şi 37 de metri în lungime, „Insula Orsos” nu este dotată cu motor, însă poate fi ancorată oriunde doresc proprietarii acesteia, fiind apoi uşor de remorcat în oricare alt loc de pe Terra, a explicat fondatorul companiei, Gábor Orsós.
„Interesul pentru produsul nostru este masiv, din toată lumea, Australia, China şi SUA. Avem deja primele pre-comenzi şi urmează să fim vizitaţi săptămâna viitoare de câţiva potenţiali cumpărători din Australia”, a adăugat antreprenorul.

Insula este „prietenoasă cu natura”, fiind auto-suficientă graţie panourilor solare şi a generatoarelor eoliene de curent. Insula-iacht poate găzdui 12 persoane în cei 1.000 de m² disponibili.

Singura problemă este că până acum nicio insulă nu a fost realizată, iar fabrica se găseşte în Slovacia, ţară fără ieşire la mare. Orsos afirmă că primul produs va fi gata în 18 luni, urmând ca insulele să fie transportate pe Dunăre până în Marea Neagră, iar de acolo oriunde pe Terra doreşte cumpărătorul.

Fumătorii pasivi sunt predispuşi la apariţia diabetului de tip doi

Adulţii care inhalează fumul de ţigară al altora au un risc crescut de apariţie a obezităţii şi a diabetului de tip 2, comparativ cu restul nefumătorilor.

În ciuda faptului că majoritatea fumătorilor sunt mai slabi decât nefumătorii, studii recente au constat o asociere între fumat şi rata crescută de apariţie a diabetului.

Specialiştii au examinat date provenite de la peste 6300 de adulţi care au participat în perioada 2003-2006 la un studiu naţional din Statele Unite (National Health and Nutrition Examination Survey).

Cercetarea a presupus compararea nivelurilor sangvine de cotinină, o substanţă ce rezultă din metabolizarea nicotinei şi al cărei nivel în sânge indică gradul de expunere a unei persoane la nicotină.

Din cei peste 6000 de participanţi, 25% erau fumători şi aveau un nivel al cotininei din sânge de 3 nanograme pe mililitru. Nefumătorii au reprezentat 41% din totalul participanţilor şi aveau un nivel al cotininei din sânge sub 0,05%, pe când 34 de procente erau alcătuite din fumători pasivi ce aveau un nivel al cotininei de peste 0,05%.

În studiul s-au urmărit vârsta, sexul, rasa, consumul de alcool şi frecvenţa cu care participanţii practicau activităţi fizice. Astfel s-a concluzionat că, spre deosebire de nefumători, cei care fumau pasiv aveau un nivel ridicat de rezistenţă la insulină, fenomen care contribuie la apariţia diabetului de tip 2. De asemenea, specialiştii au observat că aceşti subiecţi aveau şi un nivel crescut al hemoglobinei A1c, un indicator al diabetului de tip 2. Mai mult, ei aveau un indice de masă mult mai mare decât cel al nefumătorilor.

Rata diabetului în rândul fumătorilor pasivi s-a dovedit a fi similară cu cea din rândul fumătorilor activi.

Ciudat este faptul că fumătorii au avut un indice de masă mai mic decât nefumătorii, dar un nivel mai ridicat de hemoglobină A1c. În consecinţă, se pare că asocierea dintre fumatul pasiv şi diabetul de tip doi nu este cauzată de obezitate, spun specialiştii. Cu toate acestea, ei admit că este nevoie de cercetări mai ample pentru a observa dacă fumatul pasiv provoacă apariţia diabetului de tip 2.

Ziua în care poţi trimite mesajul tău către extratereştri

Doriţi să transmiteţi un mesaj extratereştrilor? Dacă da, acum aveţi şansa de a le comunica gândurile voastre: toate mesajele scrise pe Twitter pe data 30 iunie, între 3:00 şi 10:00 dimineaţa (ora României), ce poartă hashtag-ul #ChasingUFOs vor fi combinate într-un singur mesaj.

Mesajul rezultat din cumularea tuturor tweet-urilor scrise de public va fi lansat în spaţiu pe data de 15 august, cu ocazia împlinirii a 35 de ani de la faimosul „semnal Wow!”.
Proiectul este iniţiat de postul american de televiziune National Geographic Channel cu ocazia unei noi serii TV intitulate „Chasing UFOs”.

„Lucrăm cu specialiştii de la Observatorul Arecibo pentru a găsi cea mai bună metodă de criptare a mesajului. Transmisiunile precedente s-au bazat pe claritatea mesajului, dar noi vrem să ne concentrăm pe formarea unui tipar notabil, care să iasă în evidenţă şi să nu se asemene cu «paraziţii» spaţiali”, a declarat Kristin Montalbano, purtătoarea de cuvânt a National Geographic Channel.

În cele 4 decenii de când oamenii caută extratereştri cu ajutorul radiotelescoapelor, singura dată când a fost înregistrată o serie de date a căror origine ar putea fi extraterestră a fost în 1977. Observatorul de la Universitatea Ohio State a înregistrat pe 15 august 1977 o transmisiune radio puternică, ce durat 72 de secunde şi care părea să vină din direcţia constelaţiei Sagittarius. Cele 72 de secunde de date au fost supranumite „semnalul Wow!”, deoarece astronomul Jerry Ehman, cel care era însărcinat să studieze datele înregistrate, a scris cu pixul „Wow!” pe foaia pe care erau tipărite surprinzătoarele date înregistrate din spaţiu.

De atunci, în ciuda eforturilor colosale, oamenii de ştiinţă nu au reuşit să mai înregistreze vreo transmisiune care să origineze din aceeaşi porţiune de cer. „Semnalul Wow!” rămâne şi astăzi un mister, specialiştii nereuşind să identifice dacă semnalul a fost lansat cu adevărat de o civilizaţie extraterestră.

Acum, omenirea va lansa un mesaj în direcţia sursei „semnalului Wow”, în speranţa că oamenii de ştiinţă extratereştri vor avea mai multe şanse în a decoda transmisiunea.

„După ce vor recepţiona mesajul, extratereştrii specialişti în ştiinţă vor fi nevoiţi să decripteze transmisiunea noastră şi să ne înţeleagă limba. Este dificil, însă cu siguranţă detectarea unui semnal lansat de o civilizaţie inteligentă va reprezenta o realizare extraordinară pentru extratereştri – asta presupunând că nu cunosc civilizaţia noastră ca urmare a unor vizite mai vechi”, a declarat Montalbano.

Cel mai simplu mod prin care poţi reduce şansele apariţiei cancerului la sân

Riscul de a dezvolta cancer mamar poate fi diminuat cu 30 de procente dacă faceţi plimbări zilnice de o oră şi jumătate, spun specialiştii.

Ultimele cercetări relevă că 10 ore de exerciţii simple, pe săptămână, pot diminua şansele de apariţie a bolilor la toate vârstele. Oamenii de ştiinţă din America cred că un stil de viaţă activ previne formarea ţesutului adipos, despre care se cunoaşte că ar favoriza formarea tumorilor canceroase.

În studiu, experţii au comparat stilul de viaţă a 3.059 de femei cu vârste cuprinse între 20 şi 98 de ani. Dintre acestea, 1504 fuseseră diagnosticate cu cancer la sân. Fiecare participantă a fost intervievată cu privire la obiceiurile ei legate de activităţile zilnice, de cât de mult merge, face jogging sau activităţi casnice.

Rezultatele au arătat că femeile care au făcut între 10 şi 19 ore de exerciţii pe săptămână aveau cu 30% mai puţine şanse de a dezvolta cancer la sân, comparativ cu restul participantelor. Cercetătoarea Lauren McCullough de la Universitatea North Carolina a explicat că nu este neapărat necesar ca femeile să meargă la sală şi să facă exerciţii intense. Aceste activităţi zilnice pot include efectuarea unor treburi în gospodărie, plimbările sau mersul pe bicicletă.

Cu toate acestea, studiul a scos la iveală faptul că odată ce femeile începeau să ia în greutate, efectele benefice ale activităţilor fizice dispăreau. Din acest motiv, oamenii de ştiinţă cred că exerciţiile fizice împiedică apariţia tumorilor canceroase prin reducerea numărului de celule adipoase. Ţesutul adipos eliberează hormoni precum estrogenul şi testosteronul, care încurajează creşterea tumorilor.

Studii anterioare arătaseră că ţesutul adipos joacă un rol important în apariţia cancerului. Anul trecut, un studiu realizat la Universitatea Oxford a susţinut că obezitatea ar putea fi principalul factor care favorizează dezvoltarea cancerului la sân în rândul femeilor în vârstă.