

In Evul Mediu, au aparut inchisorile-manastiri, in care faptasii trebuiau sa se indrepte prin cainta si ispasire. Arestatii deveniti calugari erau obligati sa isi marturiseasca vina, in fata “fratilor” si, in functie de gravitate, se stabilea sanctiunea (dupa regulile manastiresti), care putea merge, de la efectuarea unor munci pentru comunitate, pana la excomunicare (cea mai grea dintre pedepsele canonice).
Michel Foucault, filozof francez, intr-o carte aparuta in 1975, “Nasterea inchisorii – A supraveghea si a pedepsi” – arata ca, abia in secolul al XIX-lea, inchisoarea (inteleasa ca un spatiu/cladire, cu aceasta destinatie) a devenit loc de ispasire a pedepsei si nu numai un spatiu in care un arestat preventiv sa astepte hotararea judecatorilor. Autorul observa, totusi – oferind un subiect de meditatie valabil si astazi – ca, sub o forma mascata, “inchisori” erau si centrele (“azilurile”) in care erau dusi, inca din secolul al XVII-lea, bolnavii incurabili, orfanii, vagabonzii, prostituatele etc.), pentru a nu mai fi vazuti in comunitate si in ideea ca, intr-un timp oarecare, vor muri. Chiar daca, in epoca moderna, arestul, la modul cel mai general, este o forma de reeducare, incepand cu anii ’70 ai secolului trecut, multi intelectuali au pus serios in discutie posibilitatea abolirii incarcerarii, in favoarea altor mijloace de corectie (exceptand persoanele foarte periculoase, care au comis omoruri sau alte atrocitati).
In prezent, detentia preventiva, cu unele mici diferente de la tara la tara, se aplica atunci cand:
Exista indicii puternice de culpabilitate asupra unei persoane;
Libertatea acuzatului pune in pericol securitatea publica;

Acuzatul este vinovat de fapte foarte grave;
Securitatea acuzatului este in pericol;
Acestea sunt criteriile pe care se bazeaza un judecator atunci cand decide detentia preventiva pentru un acuzat. Fata de aceste aspecte sunt, insa, frecvent formulate nenumarate critici, cel putin in societatile democratice, considerandu-se ca un acuzat nu poate fi etichetat ca vinovat, pana cand o instanta de judecata nu hotaraste acest lucru. De altfel, aparatorii drepturilor omului, inclusiv OIP (Observatorul International al Inchisorilor), Amnesty International si alte organisme, care militeaza pentru abolirea pedepsei cu moartea in cat mai multe tari, pentru eliminarea torturii si diminuarea erorilor judiciare, apreciaza ca detentia preventiva a persoanelor prezumate ca inocente, incarcerate fara posibilitatea de a se apara, va ramane ca o pata a timpurilor contemporane, o anomalie revoltatoare, in conditiile in care, teoretic, se afirma emanciparea si grija fata de om si de drepturile sale.